Data actualizării:
Data publicării:

Aprovizionarea cu alimente în cazuri de criză. UE, plan: "Se va face un pas înainte"

Autor: Ema Apostu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Miniştrii Agriculturii din Uniunea Europeană şi-au arătat luni sprijinul pentru un plan de contingenţă.

Reuniţi în cadrul Consiliului, aceştia au dat undă verde unor concluzii privind un plan pentru aprovizionarea cu alimente şi securitate alimentară realizat de Comisie ca parte a Strategiei "De la fermă la masă". Iniţiativa "va ajuta UE să facă faţă provocărilor precum fenomene meteo extreme, evenimente relaţionate cu sănătatea vegetală sau animală şi penuria de fertilizanţi, energie sau mână de lucru", conform unui comunicat al Consiliului, relatează agenţia EFE.

"Se va face un pas înainte"

Ministrul spaniol al Agriculturii, Luis Planas, a declarat luni că în acest fel "se va face un pas înainte în privinţa răspunsului la viitoare crize", ceva ce nu exista, ca în alte sectoare, precum cel energetic, scrie Agerpres. 

Planas a subliniat că reprezentanţii Comisiei au luat în considerare, în momentul elaborării planului, unele dintre "propunerile Spaniei", ca de exemplu să se ţină cont de situaţia specifică a regiunilor ultraperiferice. În concluziile sale, Consiliul salută cu satisfacţie planul de contingenţă propus şi recunoaşte necesitatea pregătirii sistemului alimentar european pentru viitor, în contextul unor posibile riscuri.

Lecții învățate pentru viitoare crize



Deşi mecanismele pe care le are UE "au reuşit să combată efectele cele mai rele ale recentei pandemii", miniştrii au fost de acord că lecţiile învăţate vor trebui utilizate pentru a răspunde la viitoare crize. Statele membre au subliniat, în concluziile aprobate, importanţa pieţei interne şi susţin că mobilitatea transfrontalieră a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor trebuie menţinută în astfel de situaţii. În plus, acestea sprijină crearea unui mecanism permanent pentru supravegherea nivelului de pregătire al Europei în faţa ameninţărilor privind securitatea alimentară.

Miniştrii recunosc, de asemenea, necesitatea consolidării şi utilizării instrumentelor existente pentru a aborda problemele de securitate alimentară şi pentru a respecta competenţele naţionale, ţinând cont de principiul subsidiarităţii. Nu în ultimul rând, au susţinut importanţa unei comunicări eficiente cu părţile interesate şi public pentru combaterea dezinformării şi menţinerea încrederii consumatorilor.

"Profitând de lecţiile învăţate în timpul pandemiei, putem garanta că răspunsul nostru la viitoare crize va fi coordonat la nivel de UE şi va permite mişcarea continuă a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor transfrontaliere", a afirmat ministrul sloven, Joze Podgorsek, a cărui ţară deţine preşedinţia Consiliului UE în acest semestru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel