Aproape jumătate dintre români nu au acces la canalizare. Cifrele INS
Un număr de 11.415.029 locuitori din România aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare în 2023, reprezentând 60,1% din populația rezidentă a țării, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Aceasta reprezintă o creștere de 174.369 de persoane față de anul 2022.
În privința epurării apelor uzate, 11.176.443 de persoane erau conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu stații de epurare, echivalentul a 58,7% din populația rezidentă a României. Aceasta reprezintă o creștere de 114.011 persoane comparativ cu anul precedent. Creșterile au fost determinate de racordarea populației la rețelele de canalizare nou construite și de punerea în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.
La nivel regional, cea mai mare pondere a populației conectată la sistemele de canalizare a fost înregistrată în regiunea București-Ilfov, cu un procent de 95,4%. Următoarele în clasament au fost regiunea Centru, cu 72,7%, și regiunea Vest, cu 71,9%.
Pe de altă parte, gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare a fost observat în regiunile Nord-Est (40,3%), Sud-Muntenia (41,8%) și Sud-Vest Oltenia (51,7%).
În mediul urban, populația conectată la sistemele de canalizare a fost de 9.828.927 persoane, reprezentând 98,9% din populația rezidentă urbană a României. În mediul rural, 1.622.102 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, ceea ce reprezintă 17,8% din populația rezidentă rurală a țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News