Apple a lansat OFICIAL patru noi iPhone-uri cu conectivitate 5G
Apple a confirmat că cele patru noi modele iPhone 12 vor putea funcționa în rețeaua 5G.
Conform BBC, compania a adăugat mai multă varietate în seria sa iPhone 12, cu un model „Mini”, care va avea un ecran mai mic, de 5,4 inch, pe care l-a numit „cel mai mic telefon 5G din lume”, iar experții sunt foarte mulțumiți de cum arată viitorul Apple.
„5G va adăuga un nou nivel de performanță pentru descărcări și încărcări, streaming video mai calitativ, gaming mai rapid, interactivitate în timp real și mult mai mult”, a transmis CEO-ul Tim Cook. Noile dispozitive au avut parte și de un redesign, revenind la marginile cu unghi drept pe care Apple le-a abandonat după iPhone 5S.
Din păcate pentru cumpărători, pentru a menține prețurile scăzute, Apple a anunțat că nu va include un brick de încărcare și nici căști în cutiile dispozitivelor. Citește toate detaliile care au fost confirmate în evenimentul Apple AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News