În contextul în care recent s-au înregistrat ninsori și temperaturi scăzute în mai multe zone din țară, e bine de ştiut că şoferii sunt obligați, atunci când circulă cu autovehiculele pe drumurile publice acoperite de gheață, zăpadă sau polei, să folosească anvelope de iarnă, după cum prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Şoferii nu au un termen-limită până la care sunt obligați să-și doteze mașinile cu anvelope de iarnă (acum câțiva ani se vehicula termenul de 1 noiembrie), ci sunt obligați s-o facă atunci când condițiile meteo o impun, în funcție de regiunea sau chiar zona prin care circulă.
De exemplu, un șofer care circulă doar în sudul țării nu are nicio obligație privind montarea roților cu anvelope de iarnă, în condițiile în care se anunță ninsori și temperaturi sub pragul înghețului doar în nordul țării, iar în partea de sud nu au fost anunțate precipitații sub formă de zăpadă și sunt temperaturi pozitive. În schimb, dacă același șofer urmează să circule și în nordul țării, el este obligat să pregătească mașina pentru condițiile de drum din acea zonă, și anume să o doteze cu anvelope de iarnă.
[citeste si]
Potrivit legislației rutiere, nerespectarea prevederilor privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, reprezintă o contravenție, notează avocatnet.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol