Anunțul care poate salva Grecia de la faliment
Grecia are posibilitatea de a beneficia din nou de ștergerea unei părți a datoriei statului, a anunțat Angela Merkel. Potrivit cancelarului german, singura condiție este ca finanțele țării să fie puse în ordine, potrivit presei germane.
Autor: Roxana Aldescu
Problema unei noi iertări de datorie poate fi reanalizată începând cu 2014, a declarat Merkel pentru tabloidul german Bild am Sonntag.
,,Când Grecia va reuşi într-o zi să se descurce cu veniturile pe care le are, fără a se împrumuta, atunci va trebui să reevaluăm situaţia", a spus Merkel.
Guvernul german susține că statul elen trebuie să implementeze măsuri de austeritate și reforme structurale în schimbul împrumuturilor externe, așadar a respins ștergerea de noi datorii pentru Grecia.
Fondul Monetar Internațional și mulți economiști argumentează că zona euro trebuie să reducă datoriile statului pentru a se ajunge la o soluție.
Grecia a fost salvată de la prabușire financiară prin două pachete de împrumuturi, în valoare totală de 240 de miliarde de euro, de la ţările zonei euro şi FMI, după ce nivelul extrem de ridicat al îndatorării a pus statul în imposibilitatea de a se finanţa de pe piaţa internaţională. Ajutorul extern a fost condiţionat, însă, de măsuri dure de austeritate, pe care Grecia le-a respectat cu dificultate.
Grecia a beneficiat de ştergerea unei părţi importante din datorie şi la începutul acestui an, când creditorii privaţi au fost nevoiţi să accepte pierderi de circa 100 de miliarde de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News