Data publicării:

Anunț pentru bucureșteni de la Termoenergetica

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: DC News
FOTO: DC News

Compania Municipală Termoenergetica are vești bune pentru bucureștenii conectați la sistemul centralizat de încălzire.

Compania Municipală Termoenergetica (CMT) București a anuțat că, în noaptea de marți spre miercuri, vor începe probele ”la cald” pentru consumatorii de tip urban din București.

”Acțiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare și starea de degradare a conductelor, precum și lucrările din șantiere, aflate în diferite stadii de execuție, în toate sectoarele Municipiului București.

Având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, care prevede temperaturi scăzute în timpul nopții și crescute în timpul zilei, probele se vor face mai ales în cursul nopții”, a transmis CMT pe Facebook.

De asemenea, compania a subliniat că în sezonul rece vor fi continuate doar acele lucrări pentru care pot fi realizate provizorate, astfel încât furnizarea agentului termic pentru căldură către clienți să nu fie afectată.

”Probele la cald, prin care se realizează echilibrul hidraulic al întregului sistem de termoficare, se vor desfășura astfel încât, pe măsură ce temperatura exterioară scade, toți consumatorii să beneficieze în condiții normale de furnizarea agentului termic pentru încălzire.

De asemenea au scopul de a verifica funcționalitatea traseelor de alimentare de la sursa de producere a agentului termic până la consumator”, se mai arară în comunicare CMT București.

Totodată, CMT București a reamintit că începerea furnizării agentului termic pentru încălzirea se va face, potrivit H.G. Nr. 425/1994, ”după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20:00-06:00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici”.

În plus, a precizat că asociaţiile de proprietari ”au obligația de a se asigura că instalațiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente”, iar acele asociații de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanţii legali, la registratura instituției din strada Cavafii Vechi nr. 15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa [email protected].

Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit - 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.

Citește și: Se schimbă brusc vremea în toată țara. Informare meteo de răcire semnificativă și lapoviță și ninsoare la munte. Alertă de vânt puternic

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel