Data publicării:

Anunț despre emisiunea lui Răzvan şi Dani

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Răzvan şi Dani au dat o nouă lovitură.

Alegeri prezidentiale 2024

Cea mai nouă ediţie Super Neatza cu Răzvan şi Dani, difuzată miercuri, 9 iunie, la Antena 1 s-a impus ca lider detaşat de audienţă, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, cu un rating mediu de 2.5 puncte şi 30.5% cota de piaţă, înregistrând un record de audienţă în acest sezon. De altfel, emisiunea a înregistrat un trend ascendent la nivelul targetului comercial cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani încă de la începutul anului, în luna iunie programul ajungând la o medie de 2 puncte de rating şi 23.4% cota de piaţă. Totodată, matinalul de la Antena 1 a înregistrat o consolidare la nivelul publicului tânăr, programul fiind lider de audienţă pe segmentul de vârstă 15-34 de ani, doar în luna iunie programul atrăgând 24.5% din piaţă la nivelul acestui target. 

Abordând unele dintre cele mai discutate subiecte ale momentului precum gătitul echilibrat, corect şi sănătos, regimul de viaţă echilibrat la copii şi adolescenţi, reciclarea electrocasnicelor sau  problemele de sănătate apărute în urma înţepăturilor de căpuşe, gaşca veselă de la Super Neatza a fost prima opţiune a telespectatorilor şi ieri. Din emisiune nu au lipsit intervenţiile live, iar campania Sexy mămica a continuat, Răzvan şi Dani prezentându-le acestora noi participante hotărâte să cucerească acest titlu. 

De-a lungul timpului, îndrãgita echipã a matinalului nu s-a dat în lãturi de la nimic, au facut emisiunea de la mare sau de pe pârtia de schi, au transmis de pe apã sau din aer, au locuit o sãptãmânã într-un mall în scopuri caritabile şi şi-au transformat platoul emisiunii în cele mai spectaculoase decoruri, ori de câte ori au avut ocazia. Printr-o desfășurare incredibilă de forțe, au reuşit chiar  să construiască un platou exceptional în unul din cele mai spectaculoase locuri din Europa, o insulă în inima Deltei Dunării, inclusă de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei, marcând astfel o nouã premierã în televiziune sau au transmis live din cel mai mare centru logistic din Sud-Estul Europei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel