Anul 2011 pentru UE va fi marcat de disputele dintre statele membre din est și cele din vest
Anul 2011 ar putea fi unul dificil pentru UE, marcat de dispute între membrii din Estul Europei şi cei din Vest, iar diferendele privind intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen reprezintă numai unul dintre exemplele în acest sens, afirmă Financial Times.
Într-un comentariu intitulat "Estul şi Vestul au interese «divergente» în UE", Financial Times afirmă că 2011 ar fi trebuit să fie anul în care ţările foste comuniste din Europa Centrală demonstrează că sunt egale cu statele din Vest, asigurând preşedinţia UE pentru prima dată în istoria Uniunii, informează Mediafax. "Dacă luna trecută reprezintă o indicaţie, ar putea fi un an dur", afirmă FT.
După numai o săptămână, preşedinţia ungară a Uniunii este marcată de controverse, după ce guvernele occidentale l-au acuzat pe premierul Viktor Orban că încalcă principii fundamentale ale UE prin aplicarea unei legi a presei care îi oferă preorgative sporite în domeniul media. La rândul său, Polonia - care va prelua preşedinţia UE în a doua jumătate a anului - a fost implicată în decembrie într-o dispută cu Marea Britanie, Franţa şi Germania în legătură cu îngheţarea cheltuielilor europene. "Iar România şi Bulgaria au intrat bursc în defensivă după ce Franţa şi Germania au afirmat că vor bloca aderarea noilor membri" în spaţiul Schengen, adaugă Financial Times.
Toate aceste iniţiative au provocat reacţii în capitalele din Europa Centrală şi de Est. Orban a avertizat împotriva oricărei măsuri europene care ar trata Ungaria diferit faţă de "alte ţări care au democraţii de 200 de ani", Polonia a promis că se va opune oricărei reduceri a fondurilor europene de dezvoltare destinate noilor membri, iar ministrul român de Externe a ameninţat că va bloca intrarea Croaţiei în UE dacă aderarea României la Schengen nu va fi aprobată, însă preşedintele Traian Băsescu s-a delimitat ulterior de această ameninţare. "Nu vom accepta discriminări din partea nimănui, nici chiar a celor mai puternice state UE", a spus Băsescu.
Tensiunile au fost vizibile şi vineri, când Viktor Orban şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, nu au reuşit să-şi ascundă divergenţele de opinie în legătură cu legea ungară a presei. Disputele riscă să umbrească preşedinţia ungară a UE şi chiar şi pe cea poloneză, în condiţiile în care dezbaterile privind bugetul UE nu se vor încheia înainte de sfârşitul anului, iar disputele privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen ar putea dura luni de zile, deoarece Franţa şi Germania nu par să renunţe la poziţia lor.
Financial Times afirmă că există indicii că noii membri UE încearcă să se unească pentru a face parte presiunilor occidentale. Un diplomat dintr-o ţară central-europeană a afirmat că membrii din Estul continentului sunt legaţi între ei de experienţa comună a epocii comuniste, a economiilor şi democraţiilor în dezvoltare şi a luptei de a obţine influenţă la Bruxelles."Dar nu toţi noii membri pot fi puşi în aceeaşi oală (...) Au o parte comună a experienţei istorice. Dar poziţiile şi priorităţile economice şi în alte domenii sunt destul de diferite", a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News