Antonescu: FMI este interesat de programul nostru de guvernare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
crin-antonescu
crin-antonescu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu,  a declarat după întâlnirea cu delegaţia FMI că reprezentanţii Fondului şi-au exprimat interesul faţă de ideile din programul liberal de guvernare.

Întrebat ce măsuri a propus PNL delegaţiei FMI, liderul PNL a menţionat prevederile conţinute de programul liberal de guvernare. "În primul rând le-am propus programul nostru de guvernare şi ne-am despărţit chiar cu exprimarea interesului domniilor lor pentru acest document, pentru ideile de acolo", a spus Antonescu. Întrebat dacă reprezentanţii FMI s-au purtat mai frumos cu liberalii, Antonescu a replicat: "Nu am spus niciodată că s-au purtat urât şi, slavă Domnului, frumos ne-am purtat şi noi". "Eu am vorbit despre faptul că în general, şi am explicat mai pe larg aceste lucruri la întâlnirea trecută, nu s-a schimbat mare lucru, cred că FMI, care este o instituţie bancară şi care are un acord pe care l-a consumat dar ale cărui efecte se văd în timp, bani care se returnează în timp, trebuie să aibă în vedere, şi dânşii înţeleg lucrul acesta, chiar dacă nu se manifestă întotdeauna în declaraţii aşa, că aici este vorba de o succesiune de guverne, nu e vorba de o eternitate sau o perioadă foarte lungă a actualului Guvern. Actualul Guvern a împrumutat banii, de plătit îi vom plăti toţi, şi atunci toate discuţiile acestea despre sănătatea economică a României pe termen mediu şi lung trebuie să fie purtată cu egală atenţie. Şi cred că în sensul acesta şi mesajul nostru a fost accentuat, a fost mai bine înţeles şi nu sunt probleme din punctul acesta de vedere", a menţionat liberalul, citat de Mediafax Întrebat ce le-au spus reprezentanţii FMI despre viitorul acord, ministrul PNL din umbră al Finanţelor şi Economiei, Caludiu Doltu, a precizat că au fost discutate perspectivele acestui posibil nou împrumut plecând de la evaluările actualului acord. "Am discutat despre perspectivele unui nou accord care ar putea să fie încheiat între Guvern şi FMI, în primul rând plecând de la evaluările preliminare care se fac pe succesul actualului acord. Până la un nou acord trebuie în primul rând să vedem în ce măsură ceea ce s-a propus prin acest accord s-a realizat, în ce măsură ceea ce s-a realizat este sustenabil şi numai de aici încolo putem să ne gândim la un nou acord şi la modul în care el ar putea să fie construit. Discuţiile sunt premature", a spus Doltu. El a menţionat că pe liberali îi interesează vizavi de noul acord, în primul rând, "o evaluare finală a modului în care obiectivele propuse prin acest acord sunt îndeplinite", precizând că îi interesează mai puţin discutarea punctuală a anumitor măsuri. "Partea mai interesantă a discuţiei pe care am avut-o în ceea ce priveşte modul în care vedem noi evoluţia viitoare a economiei româneşti, discuţia s-a axat mai mult pe modul în care vedem reforma sistemului finanţelor publice. Or toată lumea e de acord aici că nicio abordare serioasă în ceea ce priveşte reforma finanţelor publice nu are success decât după ce se obţine un mimim de consesn politic. Fără aşa ceva discutăm doar despre să fie rata ridicată de TVA, cât ar putea să fie o rată redusă, un impozit sau altul, dar astea sunt discuţii neproductive, nefolositoare. Ne-am exprimat opţiunea fermă pentru reformarea sistemului finanţelor publice, pentru continuarea reformelor structurale în România, dar ne-am exprimat în acelaşi timp şi rezerva în capacitatea actualei administraţii de a începe implemenatrea unui program serios de reforme structurale în economie în anii următori datorită, în principal, apropierii campaniilor electorale", a spus Doltu. El a completat că din perspectivă economică este evident că un program care să genereze rezultate sustenabile pentru ţară nu poate da rezultate imediat, într-un an sau şase luni. "Dacă din păcate atenţia administraţiilor din România va rămâne strict cantonată pe câştigarea unor alegeri: locale, parlamentare, europene, lucrurile nu vor merge foarte bine mai departe. Din această perspectivă nu avem o diferenţă de idei cu specialiştii de la FMI, cu cei ai Băncii Mondiale sau cu mediatorii din partea Comisiei Europene", a adăugat ministrul din umbră al PNL, precizând că liberalii nu au discutat cu reprezentanţii Fondului despre creşterea economică pe anul viitor şi nici despre deficitul bugetar.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel