Antonescu: Dovada care contrazice stupida legendă cum că nu aş fi matinal
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Preşedintele PNL Crin Antonescu a prezentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, dovada despre care spune că ar "contrazice încă o dată stupida legendă cum că eu nu aş fi matinal". Liderul liberal a declarat că decizia în cazul cooptării lui Klaus Iohannis în Guvern a fost luată în cursul dimineţii.

Klaus Iohannis a precizat că despre cooptarea sa în Executiv a început discuţiile cu preşedintele PNL "recent", când a văzut că "apar posibile mişcări în Guvern".

"Iar decizia, aţi reţinut, a fost luată azi dimineaţă. De ce insist să reţineţi acest lucru? Pentru că el contrazice încă o dată stupida legendă cum că eu nu aş fi matinal", a spus Crin Antonescu, citat de Mediafax, remarca sa stârnind amuzamentul celor prezenţi în sală.

Iohannis a ţinut să precizeze că acceptarea poziţiei din Guvern, în discuţia cu preşedintele PNL, a avut loc vineri dimineaţă, "cu toate că discuţii au fost şi înainte".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel