Data publicării:

ANPC, controale de amploare la localurile cu mâncare din mall. Amenzi usturătoare

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Mall
Mall

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de 170.000 de lei unităţilor de alimentaţie publică din complexul comercial Sun Plaza şi au retras definitiv de la comercializare produse alimentare în valoare de peste 15.500 de lei.

"În data de 04.10.2019, comisarii din cadrul CRPCR Bucureşti-Ilfov au efectuat un număr de 13 acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor în unităţile de alimentaţie publică din Complexul comercial Sun Plaza. Pentru încălcarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, au fost aplicate 17 amenzi contravenţionale în cuantum de 170.000 lei şi un avertisment", precizează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. 

Totodată, a fost retrasă definitiv de la comercializare şi din circuitul consumului uman cantitatea de 490,195 kg şi 28,5 litri produse alimentare, în valoare de 15.511,5 lei, pentru următoarele abateri: utilizarea de produse alimentare cu data limită de consum depăşită; materiile prime nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principalele elemente de identificare şi caracterizare şi documentele de provenienţă; nerespectarea temperaturii de păstrare/depozitare stabilită de către producător; schimbarea stării termice a produselor; în spaţiile de pregătire a preparatelor culinare condiţiile igienice erau necorespunzătoare, respectiv paviment depreciat, pereţi cu urme de grăsime, hote murdare cu urme de grăsime arsă.

Șapte operatori economici, cu activitatatea suspendată 



În urma controalelor, pentru 7 operatori economici a fost dispusă măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor de alimentaţie publică până la remedierea abaterilor constatate. Potrivit ANPC, în cursul nopţii de vineri şase dintre aceşti operatori economici au remediat abaterile iar sâmbătă măsura a fost ridicată.

"Cred că, mai important decât sancţionarea dură a celor cu abateri, este determinarea acestora să se întoarcă pe piaţă într-o formă corectă faţă de consumatori şi, bineînţeles, lege! Comercianţii trebuie să pună pe piaţă numai produse şi servicii sigure, oferind locuri de muncă, flux de materii prime alese cu grijă ş respect faţă de cei care le asigură venituri! Retransmitem un mesaj ferm: nu vom face niciun rabat de la exigenţe, dar suntem gata să încurajăm abordarea corectă!", a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel