ANPC continuă controalele, în întreaga țară, la cozonaci și produse de patiserie / galerie FOTO
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) continuă controalele la produsele preferate de români în perioada Paștelui.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) continuă, în această perioadă, supravegherea pieței, în contextul intesificării comercializării produselor preferate de români, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale.
Astfel, la nivelul întregii țări, conform tematicii specifice sezonului, initiată de președintele ANPC, Horia Constantinescu și coordonată de directorul general, Paul Anghel, a început, pe 14 aprilie 2022, verificarea modului în care sunt comercializate produsele de patiserie (cozonaci, pască, prăjituri etc).
Au fost întreprinse, 90 de acțiuni de control, în toată țara, aplicându-se, până la acestă oră, amenzi contravenționale în valoare totală de 570.000 lei.
Acestor măsuri, li s-au adăugat până acum și 4 măsuri de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor și o propunere de închidere temporară a unității pentru o perioadă de până la 6 luni.
Dintre cele mai importante nereguli, menționăm:
Comercializarea unor produse depistate fără termene de valabilitate afișate pe etichetă
Comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită
Folosirea, în procesul tehnologic de preparare, a unor tăvi și cuptoare neigienizate corespunzător și a unor ingrediente cu termen expirat
Utilizarea unor cântare neverificate metrologic
Comercializarea unor produse de cofetărie fără elemente de informare-caracterizare
Comercializarea unor produse de cofetărie preambalate, cu ambalaj deteriorate
Depozitarea necorespunzătoare, pe paviment, a cutiilor cu produse
Depozitarea produselor în recipiente improprii (crème în găleți de plastic, refolosite)Utilizarea unor spații de depozitare neigienizate
Folosirea unor vitrine frigorifice de expunere la vânzare neigienizate
Lipsa informațiilor referitoare la alergeni, premixuri folosite sau data expirării de pe etichetă
Deficiențe ale modului de etichetare al cozonacilor, respectiv nu erau mentionate condițiile de păstrare/ depozitare sau gramajul produsului
Comercializarea unor produse cu stare termică schimbată
Nerespectarea condițiilor de păstrare pentru cozonac și pâine
Prezența, pe aparatele de ventilare a aerului, a unei cantități masive de praf pe paletele ventilatoarelor, scurgeri
Existența pavimentului deteriorat
Nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare indicate de producător
Existența, în spațiul de producție propriu-zis, a unor insecte (furnici, larve, fluturi)
Lipsa documentelor justificative pentru prezența mărfii la vânzare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News