ANOFM, 2.300 de locuri de muncă, disponibile în UE
Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 2.309 locuri de muncă vacante pentru muncitorii români, cele mai multe în Spania.
Potrivit sursei citate, operatorii economici din Spania angajează 954 de persoane, dintre care 950 de muncitori în agricultură, trei tehnicieni şi un operator centrale electrice. De asemenea, angajatorii din Germania oferă 511 locuri de muncă (120 curier, 80 personal curăţenie, câte 51 electrician şi sudor etc.), cei din Austria 300 de posturi (câte 100 pentru bucătari, cameriste şi chelneri), în timp ce în Olanda sunt disponibile 195 de locuri vacante (dintre care 70 pentru manipulant marfă, 60 pentru manipulant depozit şi 20 pentru operator maşini şi utilaje pentru fabricarea produselor alimentare).
Care este procedura de angajare
Datele ANOFM arată, totodată, că lucrătorii români pot accesa 80 de locuri de muncă în Letonia, 58 în Suedia, 55 în Irlanda, 53 în Polonia, 47 în Norvegia, câte 18 în Malta şi Marea Britanie, câte cinci în Danemarca şi Franţa, câte patru în Slovenia şi Ungaria, precum şi câte un post în Belgia şi Bulgaria. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul Eures îi poate îndruma.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News