Data publicării:
ANM: Vremea rea se întoarce. Revin ninsorile, viscolul și gerul
Românii vor avea parte de un nou episod de vreme severă în primele zile ale săptămânii. Ninsorile și viscolul revin în regiunea de sud-est a țării încă de luni.
UPDATE: Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de ninsori și viscol, valabilă începând din această seară în patru județe din sud-vest și sud-est, restul țării aflându-se, tot de luni seară, sub informare meteo de vânt și ninsori slabe.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 ianuarie, ora 23:00 — 17 ianuarie, ora 14:00, în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Călărași și Constanța rafalele de vânt vor depăși 55 — 60 km/h și temporar vor fi ninsori moderate cantitativ, viscolite. În același timp, în sud-estul județului Constanța vor fi precipitații mixte.
De asemenea, în intervalul 16 ianuarie, ora 23:00 — 18 ianuarie, ora 20:00, în regiunile din sudul și sud-estul țării, vântul va avea intensificări cu viteze de 40 — 50 km/h, iar local în județele Ialomița, Buzău, Brăila, Tulcea și Vrancea rafalele vor depăși 55 — 60 km/h. În Banat, Oltenia, jumătatea de sud a Munteniei și în Dobrogea, temporar vor fi ninsori în general slabe.
Totodată, în zona municipiului București temporar vântul va atinge 40 — 50 km/h și vor fi intervale de timp în care va ninge slab.
În funcție de evoluția meteorologică, ANM va actualiza atenționările emise luni.
Știrea inițială:
LUNI vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării. În Bucureşti, va fi vreme deosebit de rece, geroasa chiar în primele ore ale zilei ( –9...-10 grade in oras si spre –14 grade in imprejurimi). Maxima nu va mai depasi –4 grade Celsius, potrivit realitatea.net.
Ninsori puternice și viscol sunt posibile în noaptea de luni spre marți, fapt care ar putea duce la noi blocaje în trafic în județele din sud-estul României.
Meteorologii estimează că noul episod cu viscol nu va avea amploarea celor două anterioare de la debutul anului, cu cod roşu şi cu cod portocaliu, dar va fi mai lung şi va fi urmat din nou de ger. În Capitală am putea avea un strat nou de zăpadă de 20 cm.
Ninsorile vor reveni în Bucureşti şi în judeţe din sudul şi sud-estul ţării, fiind moderate în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi mai intense în extremitatea sudică a ţării.
În judeţele din sudul şi sud-estul ţării, vântul se va intensifica treptat şi va atinge la rafală viteze de 45-55 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea. Vântul va atinge viteze mai mari în Dobrogea, în jumătatea de est a Munteniei, în Bărăgan şi în sudul Banatului, spulberând zăpada.
MARTI, tot vo zi deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu ger dimineaţa în nord, centru si nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7 grade în nordul Moldovei (Suceava –7) şi 3 grade în zona deluroasă din Banat şi Crişana.
Cerul va fi variabil în nord-vestul şi parţial în centrul teritoriului, iar în rest mai mult innorat. Temporar va ninge în regiunile sudice şi sud-estice, unde şi vântul va continua să sufle intens, cu viteze mai mari în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei şi în sudul Banatului, spulberând zăpada. În celelalte regiuni, ninsorile vor fi izolate.
IN BUCUREŞTI marti, vreme deosebit de rece. –5...-4 grade dimineata si in jur de –3 grade la amiaza., cu cer mai mult innorat, ninsoare temporara si vânt intens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News