ANM. Cod galben și Cod portocaliu de ploi în jumătate de țară
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi coduri de vreme extremă pentru acest weekend.
Meteorologii au emis noi avertizări de Cod galben şi Cod portocaliu de ploi torenţiale şi instabilitate atmosferică
Avertizare de Cod galben
În intervalul 30 iunie, ora 06 – 01 iulie, ora 06, sunt vizate cantități însemnate de apă, instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Maramureșului, precum și în jumătatea de nord a Munteniei și în zona montană a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.
Avertizare de Cod portocaliu
În intervalul de valabilitate 30 iunie, ora 06 – 30 iunie, ora 23 sunt vizate ploi abundente local în Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 50 l/mp și izolat 60...70 l/mp.
Manifestări ale instabilității atmosferice vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse și pentru intervale mai scurte de timp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News