Data publicării:

ANM, prognoza meteo. Vara se termină cu temperaturi scăzute. Cum va fi în următoarele 4 săptămâni

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Vremea
WhatsApp

Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni. 

Vara se termină cu temperaturi mai scăzute decât cele obițnuite și cu ploi puține în Nordul țării. Toamna vine cu temperaturi obișnuite pentru luna septembrie, scrie Mediafax.

În ultima săptămână din luna august, 24 – 31 august, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice acestei perioade în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și ușor mai ridicate, local, în sud-est, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea nordică a țării, dar mai ales în extremitatea de nord a acesteia. În regiunile sudice cantitățile de preciptații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate, local, în sud-vest.

Temperaturi aproape de normal

În perioada 31 august – 7 septembrie, temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această săptămână în toate regiunile, posibil ușor mai coborâte în nord-vest, dar și ușor mai ridicate în sud-est.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.

În săptămâna 7 – 14 septembrie, temperaturile medii ale aerului se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână la nivelul întregii țări, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice și sud-estice.

Regimul pluviometric, apropiat de normal 

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

În perioada 14 – 21 septembrie, mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice acestei perioade, în toate regiunile.

Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în jumătatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel