Data publicării:

Anglia, noua campioană europeană la fotbal feminin. Victorie cu Germania pe Wembley, în faţa a 80.000 fani

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp

Anglia a cucerit, în premieră, titlul de campioană europeană la fotbal feminin, învingând cu scorul de 2-1 după prelungiri formaţia Germaniei, duminică pe stadionul Wembley din Londra, în faţa a 87.192 de spectatori, un record pentru această competiţie (la masculin şi feminin).

Englezoaicele au deschis scorul prin Ella Tone (62), însă Germania a restabilit egalitatea prin Linda Magull (79). Gazdele au marcat golul victoriei în a doua repriză de prelungiri a finalei, prin Chloe Kelly (110).

De menţionat că Germania este deţinătoarea recordului de victorii la Europeanul feminin, având în palmares opt titluri cucerite în tot atâtea finale disputate, ultimul dintre ele în 2013.

Precedentul record de afluenţă la Campionatul European de fotbal fusese stabilit cu ocazia ediţiei masculine din 1964, găzduită de Spania şi câştigată de selecţionata ţării gazdă în faţa URSS (2-1), în faţa a 75.115 spectatori, scrie Agerpres.

În finala EURO Women's 2022, arbitrată de Kterina Monzul din Ucraina, au evoluat echipele:
Anglia: Earps - Bronze, Bright, Williamson, Daly (Greenwood, .88) - Stanway (Scott, 88), Walsh, Kirby (Toone, 55) - Mead (Kelly, 64), White (Russo, 56), Hemp (Parris, 120).

Germania: Frohms - Gwinn, Hendrich, Hegering (Doorsun, 103), Rauch (Lattwein, 113) - Magull (Dallman, 91), Oberdorf, Dabritz (Lohmann, 73) - Huth, Schuller (Anyomi, 67), Brand (Wassmuth, 46).

Cea mai bună întrebare pentru Răzvan Burleanu legată de România

România nu a participat la turneul final, după ce în calificări a terminat pe locul al treilea grupa cu Belgia, Elveţia, Croaţia şi Lituania. 

Naţionala României a fost învinsă cu 6-1 şi 1-0 de Belgia, cu 6-0 şi 2-0 de Elveţia. Pe Croaţia şi Lituania, fetele noastre le-au învins în dublă manşă, cumulând doar 12 puncte. 

Se naşte, astfel, o întrebare. Dacă reprezentanţii fotbalului feminin votează de fiecare dată cu Răzvan Burleanu, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, iar acesta îşi datorează funcţia şi acestor voturi, de ce România nu este cea mai bună din lume la acest sport? Sau măcar în top 3? În schimb, naţionala de fotbal feminin vede turneele finale precum cea de fotbal masculin: la televizor! 

Generaţia de Aur, absentă din conducerea fotbalului românesc. Dorinel Munteanu: Poate nu ne pricepem. Sunt instituţii unde nu poţi să ajungi

Invitat în emisiunea La Sud prin Sud-Est, Dorinel Munteanu a explicat de ce niciunul dintre reprezentanţii Generaţiei de Aur nu este în sectorul administrativ al fotbalului românesc. 

"Cum se face că din Generaţia de Aur nu e nimeni în structurile administrative? Pe Gică Popescu l-au eliminat cu procurorii. Dar sunt atâţia fotbalişti care au avut rezultate. În structurile de conducere nu îi vedem pe cei din Federaţia de Aur. Ar putea să se ocupe", a punctat Val Vâlcu. 

"Dacă ai fost un jucător bun, nu înseamnă că trebuie să fii un antrenor bun sau un conducător bun. Trebuie să continui, să îţi placă ce faci. Sigur, au fost şi cazuri nefericite ale colegilor mei, care au sperat la nişte funcţii şi nu şi-au realizat obiectivul, nu au câştigat. Nu ştiu de ce nu sunt. Câţiva dintre colegii mei au îmbrăţişat această meserie de antrenor. Ca să conduci un club nu e uşor. Poate nu suntem capabili. Am fost buni să facem ce am ştiut, să jucăm fotbal, să aducem oameni la stadion", a replicat Dorinel Munteanu. 

"Chiar dacă ne-am alia cu toţi foştii mei colegi, sunt instituţii în care nu poţi să ajungi, ce să spun", a mai punctat fostul mijlocaş al Generaţiei de Aur. 

De ce se retrag fotbaliştii români din echipa naţională. Dorinel Munteanu: Nu au simţit această bucurie. Să renunţi e cel mai uşor

După ce Alin Toşca s-a retras din echipa naţională înainte de Liga Naţiunilor, Alex Mitriţă i-ar fi informat pe secunzii lui Edi Iordănescu că nu va mai răspunde convocărilor. 

Celor doi li s-ar putea alătura Alexandru Maxim şi Vlad Chiricheş, doi dintre fotbaliştii criticaţi după meciurile din Liga Naţiunilor disputate de tricolori. 

Invitat în emisiunea La Sud prin Sud-Est, Dorinel Munteanu, românul cu cele mai multe selecţii în echipa naţională (134) a vorbit despre acest subiect şi a încercat să explice de ce aceşti fotbalişti renunţă atât de uşor la prima reprezentativă. 

"Eu cred că este o problemă la nivelul atmosferei din cadrul lotului. Nu doar aceşti jucători s-au retras, ţinem minte şi de Mirel Rădoi, au mai fost şi alţii. Atmosfera spune totul! 

Un jucător ca Mitriţă poate câştiga meciuri, dacă e în formă bună. Dar nu sunt agreaţi! Nu e o atmosferă propice la echipa naţională pentru performanţă!", a declarat Dorinel Munteanu, exclusiv pentru DC NEWS şi Lider FM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel