Anglia iese treptat din lockdown, va anunța guvernul Johnson. Patru condiții pentru fiecare etapă
Toate școlile din Anglia se vor redeschide pe 8 martie, ca parte a planului „precaut” în patru etape al premierului Boris Johnson de a renunța la starea de urgență din țară.
Conform BBC, Johnson va prezenta planul, discutat luni dimineața cu miniștrii săi, într-o conferință de presă de la ora 21 a României. Ministrul pentru Vaccinuri, Nadhim Zahawi, a transmis că lockdown-ul va fi ridicat treptat, iar patru condiții trebuie îndeplinite la fiecare etapă. Astfel, de pe 8 martie, toate școlile se vor redeschide, iar până la două persoane vor putea să se recreeze în spații publice deschise (n.r., băut cafeaua, picnic etc.).
Din 29 martie, până la 6 persoane sau maxim două familii vor putea să se întâlnească în spații deschise. Cele patru condiții care trebuie îndeplinite sunt: programul de vaccinare împotriva Covid-19 merge conform planului; dovezile arată că vaccinurile reduc suficient numărul de persoane care mor de Covid-19 sau au nevoie de tratament în spital; ratele de infecție nu provoacă mai multe internări în spitale; noi variante ale virusului nu schimbă riscul ridicării restricțiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News