Data publicării:
Angajat al aeroportului Otopeni, infectat cu COVID-19
Un angajat al aeroportului internaţional Henri Coandă a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache.
"Este în stare bună, toţi angajaţii care au intrat în contact cu el sunt în izolare. Este posibil să fi fost un contact direct cu o persoană sosită în ţară, care a fost infectată. Nu ne asumăm, însă, supoziţii. Se va stabili în urma anchetei epidemiologice cum s-a infectat. Lucrează, însă, pe aeroport, pe unde au trecut sute de oameni veniţi din zonele roşii", a explicat Valentin Iordache la Antena 3.
Măsuri de siguranţă pe aeroportul Otopeni
"E vorba de mesaje scrise şi audio, personal care anunţă pasagerii asupra păstrării distanţei. Din păcate, nu s-a păstrat distanţa, aşa că măsurile au fost suplimentate. Astfel, când sosesc 2 curse simultan, vor fi procesate pe două fluxuri diferite. Dacă sunt mai multe de 2 curse simultan, unii vor aştepta în avion până se va elibera fluxul. Am discutat cu colegii de la MAI şi vor acţiona în zonă şi ei, pe lângă personalul nostru şi cei de la frontieră. Aglomeraţia a fost cauzată şi de faptul că DSP verifică şi avizează declaraţiile pe propria răspundere a oamenilor care tranzitează aeroportul. Trebuie să precizez că distanţa este de sute de metri pe terminal, deci nu se va trece mai repede de punctul de control dacă oamenii se înghesuie", a mai spus Valentin Iordache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News