Data publicării:

Andy Murray, prima victorie din 2024 și calificarea în ”optimile” de la Doha: Este începutul unui parcurs mai bun

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Andy Murray a obținut prima sa victorie din acest an.

Britanicul Andy Murray (50 ATP) s-a calificat marți în optimile de finală ale turneului ATP 250 de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 1.395.875 de dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-1, 7-6 (7/5), de francezul Alexander Muller (75 ATP), jucător venit din calificări.

Andy Murray, 36 de ani, eliminat la începutul lunii în prima rundă a turneului ATP 250 de la Marsilia, s-a impus de data asta după două ore de joc, iar următorul său adversar va fi cehul Jakub Mensik (116 ATP).

”Evident, ultimele luni au fost grele pentru mine pe teren, nu am câștigat multe meciuri și am pierdut multe meciuri la limită, așa că sunt încântat că am trecut mai departe. Sunt mândru că am reușit să trec de meci, să obțin o victorie și sper că acesta este începutul unui parcurs mai bun”,  a spus Andy Murray, citat de Eurosport.

Rezultate de marți

Gael Monfils (Franța) - Botic van de Zandschulp (Olanda) 6-1, 7-6 (9)

Hugo Grenier (Franța) - Maximilian Marterer (Germania) 7-6 (5), 7-5

Richard Gasquet (Franța) - Aleksandr Șevcenko (Kazahstan) 6-4, 6-4

Jakub Mensik (Cehia) - Alejandro Davidovich (Spania/N.5) 7-6 (3), 6-4

Christopher O'Connell (Australia) - Jan-Lennard Struff (Germania/N.6) 6-4, 6-4

Emil Ruusuvuori (Finlanda) - Giulio Zeppieri (Italia) 7-6 (2), 7-5, conform Agerpres.

Citește și: Sorana Cîrstea,  în optimile WTA de la Dubai

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel