Data publicării:
Andrei Baciu (MS) a primit doza de rapel a vaccinului Covid-19: Mă simt foarte bine
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a primit doza de rapel a vaccinului Covid-19.
Printr-o postare pe Facebook, dr. Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat că a primit doza de rapel a vaccinului Covid-19.
„Am făcut a doua doză a vaccinului împotriva noului Coronavirus. Mă simt foarte bine și nici vreo reacție adversă n-am avut.”, a scris dr. Andrei Baciu pe Facebook.
În continuare, secretarul de stat în Ministerul Sănătății a precizat că „este esențială efectuarea celei de-a doua doze (rapelul), numai așa câștigăm imunitate maximă împotriva acestui nou tip de coronavirus.”
„Cu deplină încredere în știință, suntem pe drumul cel bun pentru a ne recâștiga dreptul la normalitate și am speranța că suntem tot mai aproape de momentele în care ne vom bucura de clipele petrecute în compania celor dragi.
Încă o dată țin să mulțumesc corpului medical pentru efortul depus; sunt și au fost în prima linie în lupta pentru combaterea răspândirii acestui virus cumplit și le sunt pe deplin recunoscător.”, se mai arată în postarea lui Andrei Baciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News