Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu, a afirmat că vaccinarea anti-COVID va intra în scurt timp în procedură similară cu vaccinarea pentru prevenirea altor boli, ca parte a Programului Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii.
"Am preluat responsabilitatea de a conduce Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea cu obiectivul clar definit de a asigura transferul activității de vaccinare anti-COVID de la tip „campanie” către Programul Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății desfășurat prin cabinetele medicilor de familie", a declarat Andrei Baciu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
"Această tranziție va dura câteva săptămâni"
"Această tranziție va dura câteva săptămâni, timp în care toți cei care doresc să se vaccineze vor putea să o facă în continuare în cele mai bune condiții, într-un mediu sigur, susținut de profesionalismul personalului medical. E o responsabilitate importantă și îi mulțumesc premierului Nicolae Ionel Ciucă pentru încrederea acordată. Am avut o colaborare foarte bună cu colegul și prietenul meu, Valeriu Gheorghiţă, în cadrul echipei CNCAV. A fost o muncă într-o echipă extraordinară, pe care o vom duce la bun sfârșit în săptămânile care urmează. Vaccinarea anti-COVID va intra în scurt timp în procedură similară cu vaccinarea pentru prevenirea altor boli, ca parte a Programului Național de Vaccinare al Ministerului Sănătății", a mai spus Baciu.
VEZI ȘI: Tehnologia pe care se bazează vaccinul intranazal românesc. Prof. dr. Virgil Păunescu explică
Prof. dr. Virgil Păunescu a vorbit despre tehnologia din spatele vaccinului românesc împotriva COVID-19.
”Am știut că dacă vom dezvolta un vaccin pe bază de anticorpi, vom obține o imunitate de scurtă durată, dar nimeni nu credea că ar fi de șase luni sau mai puțin, se așteptau să țină cel puțin un an de zile. Un vaccin câștigător va fi un vaccin pe bază de limfocite T.
Lucrurile acestea erau niște ipoteze de lucru, pentru că acum ne aflam în fața unui virus SARS-CoV-2 care putea să se comporte la fel ca SARS-CoV-1 sau nu. Noi am mers pe această ipoteză și am mai mers pe încă o ipoteză: că administrarea intranazală va necesita cantități mai mici, fiind vorba de un virus nou, despre care știm foarte puține. Cu cât administrezi mai puțin, cu atât riști mai mult, așa că cea mai bună cale de administrare este cea pe care a intrat virusul, intranazal. În general e poate și sub 20% din cantitatea care se administrează prin injecție este identită cu cea administrată intranazal sau sublingual, se poate administra și sublingual această formulă.
Tehnologie pe bază de peptide
Atunci, pentru că am decis că nu vom aborda și nici nu era treaba noastră, ca să fiu sincer, povestea cu un vaccin pe bază de anticorpi și cum noi aveam deja expertiza celor trei - patru ani de vaccinuri în cancer, care dezvoltă doar imunitate pe bază de limfocite T, pentru că doar aceasta este eficientă în cancer, am încercat să abordăm, cu mijloacele pe care le cunoșteam, în momentul în care s-a publicat genomul virusului, să abordăm vaccinarea prin această tehnologie.
Este o tehonologie, că și aici e o confuzie, e o tehnologie pe bază de peptide, dar nu sunt peptide în sensul clasic al cuvântului. În momentul în care OMS a publicat lista cu vaccinurile candidat, lista a fost grupată pe tehnologii. Erau vaccinuri pe bază de acizi nucleici, vaccinuri pe bază de peptide. La acestea din urmă erau vreo 20 - 30 de colective care se angajaseră, dar trebuie menționat că tehnologia pe bază de peptide duce inevitabil tot la anticorpi, doar că această tehnologie numită în cancer ”long neopeptide antigen”, dezvoltă imuniatte cu limfocite T”, a spus prof. dr. Virgil Păunescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă