Andreea Răducan, dezvăluire despre cei doi copii ai ei: Trebuie să vă mărturisesc un lucru
Andreea Răducan a povestit că şi copiii ei, chiar dacă sunt la vârste foarte fragede, sunt atraşi de sport aşa cum a fost şi ea.
Andreea Răducan a povestit, în direct la DC News, despre cei doi copii ai săi, dezvăluind că micuţii sunt şi ei atraşi de sport.
„Acum ai şi tu copii. La ce olimpiadă vor participa şi la ce sport?”, a întrebat-o Val Vâlcu pe Andreea Răducan.
„Mulţumesc de întrebare. Micuţii mei sunt încă la vârste de un an şi zece luni, respectiv trei ani şi nouă luni, astfel încât mai avem timp să ne gândim. Însă trebuie să mărturisesc că nu e chiar o poveste cu faptul că, de obicei, se transmite următoarei generaţii câte ceva din genele noastre. Sunt foarte activi, frumos dezvoltaţi fizic şi motric, ceea ce îmi dă încredere că vor merge cu siguranţă în sala de sport. Acum până la ce nivel şi ce disciplină sportivă vor alege, rămâne de văzut”, a răspuns Andreea Răducan.
„Dar tu i-ai lăsa la gimnastică, pentru că e un sport dur, au fost discuţii legate de stilul de antrenament?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Dacă eu sunt astăzi ceea ce sunt asta se datorează, sigur, în mare măsură, părinţilor mei dar şi sportului pe care l-am practicat şi oamenilor alături de care am lucrat. Ori eu nu am niciun regret şi am spus în nenumărate rânduri că dacă mi s-ar oferi posibilitatea să o iau de la capăt şi să ştiu că lucrurile s-ar desfăşura la fel, aş face acelaşi lucru negreşit. Nu cred că aş fi putut să trăiesc o bucurie, o împlinire mai mare decât cea pe care am avut-o în sport, ori cu siguranţă şi micuţii mei – iar eu încurajez oamenii şi le spun că sportul nu înseamnă doar o medalie; este vorba despre experienţa şi modul în care acesta te construieşte. Da, sunt convinsă că şi copiii mei vor înţelege lucrurile la fel. În sala de gimnastică vor merge şi deja Amira a urcat pe bârnă, chiar micuţă fiind şi îi place foarte tare. Când nu ajungem la sala de gimnastică urcă pe calorifer, deci moşteneşte câte ceva din năzbâtiile pe care eu le făceam atunci când eram copil”, a subliniat Andreea Răducan, invitată la DC News, la emisiunea "Deferiţi mass-media", ediţie dedicată deschiderii Jocurilor Olimpice de la Tokyo.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News