Data publicării:
Andreea Marin, în LACRIMI, despre moartea mamei sale: M-am supărat pe Dumnezeu, nu l-am înțeles. O coastă i-a străpuns inima
Andreea Marin a făcut dezvăluiri despre moartea mamei sale.
Mama Andreei Marin a murit în urma unui accident grav de mașină. Andreea, împreună cu părinții și sora sa se întorceau de la mare. Într-un interviu mai vechi, vedeta a rememorat fatidica zi și spune că părinții ei chiar erau pe gânduri dacă să se întoarcă acasă sau să mai stea la mare. Au ales să se întoarcă, numai că nu a mai ajuns toată familia acasă.
"Tata a fost aruncat din mașină. Lovitura a fost pe partea mea și a mamei, mama a sărit ca să ne apere pe noi, iar eu eram cu jumătate de corp în mașina noastră, cu jumătate de corp în autobuzul care a intrat în noi. Nu mi s-a întâmplat vreo ruptură, vreo fractură, însă mama a fost rău. Nu mai putea să rostească niciun cuvânt. O coastă care s-a rupt i-a străpuns inima", a povestit în Andreea Marin într-un interviu mai vechi.
Invitată în emisiunea "40 de întrebări, cu Denise Rifai", Andreea Marin a făcut declarații sfâșietoare, cu lacrimi în ochi. Aceasta a spus dacă l-a iertat pe Dumnezeu pentru că i-a luat mama atât de devreme.
A pierdut cinci oameni dragi într-un an
Mai mult, Andreea Marin a povestit că au existat momente când a simțit că va claca, în anul în care și-a pierdut cinci oameni dragi.
"Anul în care am pierdut 5 oameni dragi, toți în același an, și "poarta surprizelor", în fiecare seară, continua să se deschidă către lume, iar eu pășeam zâmbind, ca un actor care își duce rolul până la capăt. Și când intram acolo, în fața a 250 de oameni din sală, care mă așteptau cu emoții și în fața a milioane de oameni de pe 5 continente care ne urmăreau, simțeam totuși că eu trebuie să le aduc fericire.
Eu nu puteam să le aduc pe umerii lor nefericirea mea.
E o vorbă pe care mi-o amintesc de la mama mea, chiar dacă ea a murit când eu aveam doar 9 ani, mi-a spus la un moment dat: nu pune pe umerii celorlalți necazurile tale. Și așa am făcut.
Am mers mai departe, am zâmbit și să știți că e și o terapie aceasta. Nu e un teatru, e o terapie. Pe mine munca m-a salvat în cele mai grele momente din viața mea. Și apoi când a apărut în viața mea fetița mea, nu există o motivație mai bună decât să fiu bine pentru ea", a povestit Andreea Marin în emisiunea "40 de întrebări cu Denise Rifai".
L-a iertat Andreea Marin pe Dumnezeu?
"Da, cum Dumnezeu nu poți să te cerți. M-am supărat pe el pentru că nu l-am înțeles. Era imposibil, eram un copil și era imposibil să înțeleg de ce o mamă frumoasă ca a mea, la 36 de ani, trebuie să părăsească lumea aceasta într-un mod brutal și trebuie să se stingă în brațele copilului său de 9 ani. Nici azi nu am găsit răspunsul ăsta, însă, la ceva timp după aceea, vreo doi ani, am avut un alt moment greu și am spus, fără să-mi dau seama: "Doamne ajută!" Atunci mi-am dat seama că Dumnezeu nu m-a lăsat", a mai spus ea.
Ce semne i-a trimis mama Andreei Marin, după moarte: M-a marcat!
"Sunt foarte multe. Unul m-a marcat, atunci când fetița mea era mică, abia învăța să meargă. Ca mamă eram speriată. Locuiam într-o casă care avea scări și eram mereu speriată de scările acelea, visam noaptea că fetița mea o să cadă pe acele scări. Nu am o explicație, era punctul meu sensibil.
Într-o noapte, am visat că fetița mea la un moment dat a dispărut de lângă mine, mi-am dat seama că a căzut și apoi, deodată, mama mi-a spus: Ia-o, stai liniștită. Cât sunt eu aici nu se poate întâmpla nimic. De atunci toate temerile mele au dispărut", a mai spus Andreea Marin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News