Andra. Începutul verii a prins-o pe Andra, una dintre cele mai iubite și talentate artiste din România, în Londra, unde a cucerit publicul cu o reprezentație memorabilă a mega-show-ului „Aievea", un nou concert sold out susținut de către artista.
Aceasta nu este o premieră pentru Andra, artista reușind performanțe inegalabile și în România; cea mai recentă dintre ele fiind show-ul „Aievea" de la Sala Palatului, de la începutul anului. Andra a susținut 3 concerte sold out la Sala Palatului, în fața a peste 12.000 de spectatori. „Aievea" înseamnă zeci de momente magistrale, invitați surpriză, emoții nemărginite, ținute fermecătoare, coregrafii speciale și scenografii spectaculoase.
Andra a adunat pe Arena O2 publicul român și nu numai, pentru 2 ore și 30 de minute de momente live, iar surprizele serii s-au ținut lanț. Alături de artistă, au urcat pe scenă, pe rând, Liviu Teodorescu, Alex Velea și What's UP. Andra a luat cu ea în Anglia și un staff impresionant, peste 30 de pesoane, care au fost alături de ea pentru a se asigura că totul este perfect până în cel mai mic detaliu.
Pentru concertul „Aievea" de pe O2, Andra a schimbat 5 ținute remarcabile, iar momentele live au fost însoțite de o trupă de dansatori cu multe coregrafii speciale pentru fanii artistei din UK.
Andra – Indiferența:
https://www.youtube.com/watch?v=R8KygjW4Ics&feature=youtu.be
Turneul "Aievea" continuă în România, iar Andra va ajunge pe 10 iunie, în Bacău, la Teatrul de vara Radu Beligan și pe 14 iunie în Galați, la Sala Sporturilor, alte două concerte sold out.
Artista a făcut în ultima perioadă un tur de forță, ajungând într-un timp foarte scurt din Iași, în București și apoi în Londra, de la Forza ZU 2018, la finala sezonului cu numărul 8 al emisiunii concurs "Românii au talent" și în Londra, unde a fost așteptată cu brațele deschise de către mii de persoane.
În plus, artista pregătește următorul single care, cu siguranță, va deveni unul dintre hiturile acestei veri, mai ales că aduce și o nouă colaborare internațională, la doi ani de la featuring-ul cu David Bisbal pentru hitul „Without You".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol