Data publicării:
Andi Cristea, provocare în PE despre justiția din România: Aș dori să îl întreb care este părerea sa
Europarlamentul Andi Cristea a luat cuvântul în Parlamentul European unde a făcut un exercițiu de imaginație privind situația democrației, a statului de drept și a justiției în România.
Parlamentul European a început dezbaterea, în sesiune plenară, privind situația actuală din România în urma unei solicitări venite din partea grupului PPE, prin vocea liderului Manfred Weber.
"Îl salut pe domnul Timmermans și vreau să îi supun atenției următorul exemplu: domnia sa este membru al Parlamentului din România, este reales și își angajează stafful pe care l-a avut în mandatul anterior ca să lucreze cu el în continuare, mă refer la asistenți, la consilieri. Ei bine, domnia sa trebuie să știe că este acuzat și se face vinovat de conflict de interese pentru că în trecut a avut o relație comercială cu angajații lui și acest lucru mie personal mi se pare ridicol. Aș dori să îl întreb care este părerea domniei sale cu privire la acest lucru", a zis Andi Cristea, vicepreședinte al Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European.
De precizat că Frans Timmermans a refuzat să răspundă la întrebarea europarlamentarului român.
Într-un comunicat comun, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, au avertizat miercuri că "lupta împotriva corupției trebuie să avanseze, nu să fie subminată".
"Urmărim cu foarte mare îngrijorare evoluțiile recente din România. Lupta împotriva corupției trebuie să avanseze, nu să fie subminată", au avertizat Juncker și Timmermans, după ce guvernul condus de Sorin Grindeanu a adoptat marți o ordonanță de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură.
Ireversibilitatea progreselor realizate în lupta împotriva corupției este esențială pentru a permite Comisiei Europene să ia în considerare eliminarea treptată a monitorizării României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV)", se atrage atenția în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News