Anchetă în China, după anunțarea unor bebeluşi modificaţi genetic
Un om de ştiinţă chinez a anunţat că a creat primii bebeluşi modificaţi genetic din lume.
După acest anunț, China a ordonat deschiderea unei anchete. Acesta este un act descris de numeroşi cercetători drept o nebunie', informează AFP. He Jiankui, profesor la o universitate din Shenzhen, în sudul Chinei, a anunţat într-un videoclip difuzat luni pe platforma YouTube naşterea 'în urmă cu câteva săptămâni' a două gemene al căror ADN a fost modificat pentru ca acestea să nu poată fi infectate cu HIV.
'Am solicitat autorităţilor sanitare din provincia Guangdong să deschidă imediat o anchetă amănunţită pentru a stabili faptele', a declarat luni seara Comisia Naţională de Sănătate, adăugând că 'acordă o mare importanţă' cazului. Anunţul lui Jiankui a stârnit un val de critici în comunitatea ştiinţifică internaţională, inclusiv în cadrul instituţiei cercetătorului, Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie, care l-a condamnat şi s-a declarat profund şocată de afirmaţiile cercetătorului.
CRISPR-Cas9
ADN-ul gemenelor a fost modificat cu ajutorul CRISPR-Cas9, o tehnologie care permite ştergerea şi înlocuirea părţilor nedorite ale genomului, a anunțat He Jiankui, profesorul care a studiat la universitatea americană Stanford, iar în prezent lucrează într-un laborator specializat în studiul genomului din Shenzen.
'Lulu' şi 'Nana' sunt gemenele care s-au născut în urma fertilizării in vitro, din embrioni modificaţi înainte de implantarea lor în uterul mamei. Această auto-proclamată premieră medicală nu a fost verificată independent, deoarece rezultatele echipei chineze nu au fost publicate într-o publicaţie ştiinţifică.
Mai mult 100 de oameni de ştiinţă chinezi, în special biologi şi medici, au condamnat într-un comunicat anunţul lui Jiankui, pe care l-au catalogat drept o 'nebunie' care dă 'o mare lovitură reputaţiei globale şi dezvoltării cercetării biomedicale în China'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News