Analiză a BBC. Trei scenarii care ar putea duce la încheierea crizei COVID-19
BBC publică o analiză în care sunt prezentate trei scenarii care ar putea duce la încheierea crizei coronavirusului.
Jurnaliştii amintesc declaraţiile făcute de premierul Boris Johnson, care a spus că „vom putea întoarce soarta acestei pandemii în următoarele 12 săptămâni". BBC notează însă că această criză s-ar putea extinde dacă guvernele nu abordează o strategie eficientă.
Pe de altă parte, carantina totală ar putea favoriza finalul crizei de coronavirus, dar ar provoca una economică.
Cele trei scenarii prezentate de BBC
1. Vaccinul - cel puţin 12-18 luni de aşteptare
Vaccinarea populaţiei ar face ca virusul să devină inofensiv. Pentru ca el să fie pus sub control ar trebui ca 60% din populaţie să fie imunizată, notează BBC.
Problema acestui scenariu este aceea că testările pentru un potenţial vaccin abia au început, iar specialiştii notează că el ar putea deveni disponibil în 12 sau 18 luni.
„Această aşteptare nu ar trebui să poarte totuşi numele de strategie a unui guvern", spune profesorul Woolhouse, potrivit BBC.
2. Imunizarea de la sine a populaţiei - 24 de luni
Un alt scenariu, abordat până acum de Marea Britanie, este acela al păstrării ritmului societăţii. El prevede că virusul nu poate fi impiedicat şi îşi asumă că vor exista numeroase îmbolnăviri. După circa 2 ani, o mare parte a populaţiei va fi trecut prin acest virus şi va fi scăpat de el. Pe de altă parte, un procent semnificativ ar muri.
„Acest scenariu este unul bazat pe credinţa că după un anumit timp o parte semnificativă se va infecta şi va învinge boala, apoi va căpăta o anumită protecţie", spune si Neil Ferguson, profesor la Imperial Collagel London.
3. Alternativele - perioadă de timp necunoscută
Cea de-a treia variantă nu are un timp exact pentru încheierea crizei. Ea ar presupune păstrarea unor restricţii parţiale, precum cele din prezent, dar şi introducerea testării intensive, urmată de izolarea imediată a celor bolnavi.
Profesorul Chris Whitty a explicat, potrivit Mediafax: „Pe termen lung, e clar că vaccinul este soluţia. Ne rămâne să speram că el va sosi cât mai curând. Ştiinţa va veni cu soluţii".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News