ANAF dezminte controlul averii lui Klaus Iohannis
Luni, în spațiul public au apărut informații cu privire la controlul ANAF acasă pe președintele Klaus Iohannis, în Sibiu. Chiar Administrația Prezidențială a avut o poziție în acest caz.
Informațiile au fost că ANAF a început verificările după solicitarea lui Varujan Vosganian, care a cerut să fie verificat dacă președintele Klaus Iohannis a plătit taxe la stat din banii primiți la meditații, din care și-a luat șase case.
Administrația Prezidențială a transmis un răspuns în care a precizat că președintele Klaus Iohannis și-a plătit întotdeauna taxele la stat.
Preşedintele ANAF, Bogdan-Nicolae Stan, a reacționat și a dezmințit că au început controalele în acest sens. El susține că la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov, pe raza căreia se află Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, nu a avut loc niciun fel de control privind "averea" preşedintelui Klaus Iohannis.
”Potrivit preşedintelui ANAF, domnul Bogdan-Nicolae Stan, la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Braşov (pe raza căreia se află Administratia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu) nu a avut loc niciun fel de control pe aceasta temă”, precizează ANAF, marţi dimineaţă, într-un comunicat de presă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News