Ana Birchall, angajament ferm pentru începerea negocierilor de aderare la OCDE
Ana Birchall, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, a participat la Conferința OCDE la nivel înalt "O nouă agendă de reforme pentru o Europă de Sud-Est mai competitivă", care a avut loc la sediul Organizației, la Paris.
În deschiderea conferinței, oficialul român a transmis mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, prin care a subliniat angajamentul Guvernului privind aderarea țării noastre la OCDE, ca unul dintre obiectivele prioritare ale României. Ana Birchall a subliniat că aderarea României la OCDE reprezintă "un obiectiv de prim-plan", în condițiile în care prioritățile OCDE – promovarea reformelor structurale, o agendă socială axată pe combaterea inegalităţilor și dezvoltarea durabilă – sunt în deplină concordanță cu interesele României.
"Pentru România, OCDE este un aliat valoros în promovarea reformelor eficiente și garantarea implementării acestora. Sunt aici pentru a vă asigura că Guvernul României se angajează politic în ceea ce privește obiectivele de aderare la OCDE și strategia OCDE pentru regiunea Europei de Sud-Est", a declarat viceprim-ministrul Ana Birchall.
România a fost angajată într-un proces dinamic de cooperare cu OCDE, la nivel politic și tehnic, cu scopul apropierii de valorile și practicile organizației, care și-au demonstrat utilitatea în vederea adoptării și implementării reformelor economice necesare. Creșterea economică record de 7.1% înregistrată de România în anul 2017 reprezintă o mărturie a reformelor pozitive implementate și, totodată, un argument puternic pentru aderarea țării noastre la OCDE.
În mesajul său, viceprim-ministrul Ana Birchall a evidențiat rolul deosebit de important al evenimentului, îndeosebi din perspectiva agendei economice pe care OCDE o propune pentru zona de Sud-Est a Europei. A salutat lansarea studiului OCDE privind "Perspectivele competitivității în Sud-Estul Europei 2018".
Ana Birchall a mai arătat că buna cooperare regională, ca instrument de stimulare a procesului de integrare europeană, va fi una dintre prioritățile României la momentul exercitării Președinției Consiliului UE. A subliniat, de asemenea, că perspectiva integrării statelor din Balcanii de Vest este o temă care va avea parte de susținere, în condițiile în care țara noastră este o promotoare a procesului de extindere a Uniunii. De asemenea, adoptarea Strategiei 2020 Europa de Sud-Est, în 2013, cu sprijinul României, a reprezentat o piatră de hotar în cooperarea regională, în special în ce privește Balcanii de Vest.
[Citește și]
Viceprim-ministrul român a reliefat că actualul context european, dominat de numeroase provocări, necesită o cooperare regională mai aprofundată în Europa de Sud-Est și în zona extinsă a Mării Negre, România oferind nu doar stabilitate politică și economică, fiind, totodată, și un furnizor de securitate regională și expertiză.
Cu ocazia participării la Conferință, vicepremierul Ana Birchall a avut întrevederi bilaterale cu Angel Gurría, Secretarul General al OCDE și cu ambasadori ai statelor membre ale OCDE. În cadrul acestor întâlniri, oficialul român a evidențiat angajamentul ferm al Guvernului și al tuturor instituțiilor din România pentru aderarea la OCDE.
Ce este OSCE
OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi incluziunii sociale.
OCDE asigură un cadru apolitic, propice dezbaterilor deschise între experţii naţionali pentru soluţionarea problemelor economice şi sociale și schimbul de bune practici. Aderarea României la OCDE reprezintă un obiectiv major al politicii externe române. România şi-a depus oficial candidatura pentru aderarea la OCDE cu ocazia exerciţiilor anterioare de extindere, respectiv în aprilie 2004 şi noiembrie 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News