Data publicării:

Amical de gală pentru România. Orașul-gazdă, mutat în ultimul moment

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Sport
WhatsApp

După meciul pe care România îl va disputa în compania Poloniei, în Preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal care va avea loc în Rusia, urmează o confruntare amicală. Meciul va fi disputat chiar în compania țării gazdă a Mondialului și va fi ultimul meci din acest an pentru naționala lui Cristoph Daum. 

Federația Română de Fotbal a reușit să stabilească un meci amical pentru echipa reprezentativă a României. Meciul ar urma să fie ultimul din 2016 și va fi disputat în compania Rusiei, țara-gazdă a Mondialului din 2018. Data stabilită inițial a fost 14 noiembrie, la doar trei zile după meciul cu Polonia. 

Mișcările de ultimă ore ale Federației Ruse ar putea duce meciul totuși cu o zi mai târziu. Nici orașul unde va avea loc confruntarea nu mai este atât de sigur. Deși rușii au anunțat inițial că meciul va avea loc la Soci, au revenit asupra deciziei și anunță acum că disputa va fi la Groznîi. 

Ultima întâlnire dintre cele două echipe datează din 2008, atunci când România a dispus de Rusia pe teren propriu cu scorul de 3-0.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel