Americanul Rick Pitino, fost antrenor în NBA, noul selecţioner al Greciei
Americanul Rick Pitino, fost antrenor în Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) la New York Knicks (1978 - 1989) şi Boston Celtics (1997 - 2001), va prelua naţionala Greciei, a anunţat Federaţia elenă de baschet.
Pitino (67 ani) a cucerit în iunie titlul în Grecia cu echipa Panathinaikos Atena.
Ne-am asigurat că vom avem un antrenor de cel mai înalt nivel. Întrucât mai are unele obligaţii în SUA, el va fi cu noi din luna mai a anului viitor, a declarat preşedintele Federaţiei elene, Giorgos Vasilakopoulos.
În 2017, Pitino, pe atunci antrenor la echipa Universităţii din Louisville, a fost dat afară fiind implicat într-un scandal de corupţie care a afectat baschetul universitar nord-american.
Conform unor documente de la acea vreme, el ar fi fost parte dintr-un sistem care a permis direcţionarea a 100.000 dolari către familia unui jucător licean pentru obţinerea semnăturii sale. Mai mult, membri ai staff-ului echipei Cardinals ar fi oferit prostituate unor liceeni pentru a-i atrage spre echipa universitară. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News