Amenzi de 60.000 de euro pentru suporteri, după incidentele de la Dinamo - Rapid
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
fumigene dinamo rapid
fumigene dinamo rapid

După ce galeria lui Dinamo a fost evacuată în minutul 18 pentru că a aruncat torţe şi fumigene pe teren, jandarmii au identificat şi sancţionat nu mai puţin de 397 de suporteri! Suma totală a amenzilor e de 258.000 de lei, adică 60.000 de euro.

Altor 7 fani li s-a făcut dosar penal "pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi folosire în incinta arenei sportive a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnic", iar un ultras care a lovit un steward va avea şi el dosar penal, informează Gsp.

Nici clubul Dinamo n-a scăpat. Jandarmeria i-a amendat pe roş-albi cu 25.000 de lei (aproximativ 6.000 de euro) pentru că n-au reuşit să-i blocheze la porţi pe cei care au introdus în stadion materialele pirotehnice.

Autorităţile au penalizat şi firma de pază şi protecţie cu care Dinamo are contract. Amenda e însă una modică: 500 de lei.

Gruparea din Ştefan cel Mare va ajunge şi la Comisiile din fotbal şi, foarte probabil, va încasa o amendă consistentă şi va juca unul sau mai multe meciuri cu porţile închise. Următoarele partide pe care "cîinii" le vor juca acasă sînt cele cu Chiajna, FC Braşov şi Voinţa Sibiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel