Data publicării:
Ambarcațiune cu turiști, răsturnată în Mureș, la Periam Port. Update: Cele patru persoane dispărute nu au fost găsite/ Un băiețel de trei ani a murit
O barcă s-a răsturnat duminică seară, în Mureș, la Periam Port.
Update
Cele patru persoane dispărute după ce o barcă s-a răsturnat în râul Mureş duminică seara, în zona Periam Port, nu au fost găsite în timpul operaţiunilor de căutare desfăşurate luni, iar scafandrii s-au retras la bază în cursul serii, urmând ca misiunea să fie continuată la suprafaţa apei şi în cursul nopţii, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş.
Până în acest moment, cele patru persoane dispărute (2 copii şi 2 adulţi) nu au fost găsite. Începând cu ora 19:00, echipajele de scafandri s-au retras la bază. Trei echipe de căutare-salvare din cadrul ISU TIMIŞ şi încă trei echipe din cadrul ISU ARAD vor continua misiunea la suprafaţă pe tot parcursul nopţii. Căutările vor fi reluate mâine dimineaţă (marţi), în jurul orei 8:00, cu forţe şi mijloace din fiecare subunitate de intervenţie", precizează informarea ISU Timiş.
La operaţiunile de căutare desfăşurate în cursul zilei de luni au participat 24 de pompieri timişeni cu o autospecială de serviciu, şase autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un microbuz, nouă bărci, o ambulanţă SMURD şi un echipaj cu patru scafandri. De asemenea, cincisprezece pompieri arădeni au participat cu patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, patru bărci şi un echipaj SMURD.
Update
Barca răsturnată duminică seară în râul Mureş nu era înmatriculată, iar cel care o conducea - un bărbat de 33 de ani - nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta fiind reţinut, informează IPJ Arad.
În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20,40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port - judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat, precizează luni sursa citată.
În urma incidentului, a survenit decesul unui minor de 3 ani, din Semlac, în continuare fiind căutaţi un bărbat de 29 de ani, din Arad, un bărbat de 31 de ani, din Nădlac, şi doi copii din Nădlac. Din cercetări a reieşit că bărbatul care conducea nu deţine certificat de conducător al ambarcaţiunii, iar barca nu este înmatriculată.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad cu propunerea luării de măsuri preventive. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Pompierii timişeni şi arădeni continuă luni căutarea celor patru persoane dispărute.
Update
Trei echipaje de căutare - salvare din cadrul ISU Timiş şi altele trei de la ISU Arad au continuat pe parcursul nopţii de duminică spre luni căutările la suprafaţă în cazul celor patru persoane dispărute în urma răsturnării cu barca în râul Mureş, în zona Periam Port.
'Până în acest moment, patru persoane sunt încă dispărute, printre acestea fiind şi doi copii', a anunţat ISU Timiş.
Luni dimineaţă, pompierii timişeni au început deplasarea către locul evenimentului pentru continuarea căutărilor cu forţe mărite. Un efectiv de 24 de pompieri timişeni vor interveni cu o autospecială de serviciu, şase autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un microbuz, nouă bărci, o ambulanţă SMURD şi un echipaj cu patru scafandri. De asemenea, cincisprezece pompieri arădeni vor acţiona cu patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, patru bărci şi un echipaj SMURD, scrie Agerpres.
Știrea inițială
Un copil de patru ani, care era în ambarcaţiunea răsturnată, a fost declarat decedat de către echipajul medical ajuns la faţa locului, iar alte patru persoane din cele 12 care se aflau în barcă sunt de negăsit.
Potrivit autorităţilor, pe malul râului Mureş, care aparţine de judeţul Timiş, au fost scoase la mal o femeie în vârstă de 28 de ani şi un copil în vârstă de 4 ani.
"Copilul de patru ani era în ambarcaţiunea care s-a răsturnat. Echipajul medical al SAJ, sosit la faţa locului, a încercat resuscitarea lui, dar în final a fost declarat decesul micuţului", a precizat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
Mama copilului, în vârstă de 28 de ani, este în stare de șoc. Alți doi copii au fost scoși din apă conștienți și hipotermici.
Potrivit Poliţiei Timiş, 3 adulţi şi 3 copii au fost scoşi din Mureş pe malul care aparţine de judeţul Arad. Alţi doi adulţi şi doi copii sunt de negăsit.
Echipaje ale ISU Timiş au fost solicitate să intervină, duminică seara, pentru căutarea-salvarea unor persoane răsturnate cu o barcă în Periam Port.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul subunităţilor de intervenţie cu şapte autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi bărci, baloane de iluminat, o ambulanţă SMURD, precum şi echipajul de scafandri din cadrul Detaşamentului 1 Timişoara şi o autospecială de transport personal şi victime multiple şi două ambulanţe SAJ.
Se pare că, dintre persoanele aflate în barcă, 11 erau turiștii. Barca era din lemn cu motor și turiștii nu purtau veste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News