Data publicării:

Amanda Anisimova, nerăbdătoare să joace din nou cu Halep: Vom da o luptă pe cinste

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Facebook Simona Halep
Facebook Simona Halep

Amanda Anisimova, adversara Simonei Halep din sferturile de finală de la Wimbledon, este convinsă că meciul cu românca va fi extrem de spectaculos. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Am jucat cu Halep acum ceva mai mult de o săptămână, e foarte greu să joci împotriva ei pe iarbă. A jucat foarte bine în acea partidă, dar acel duel a fost foarte greu pentru mine și pentru că am simțit un disconfort la încheietură. Ca atare, nu am fost capabilă să îi ofer cea mai bună replică.

Știu că mă așteaptă un nou meci foarte greu, dar abia aștept să o întâlnesc iar. Sunt sigură că amândouă vom da o luptă pe cinste pentru calificarea în semifinale", a spus Amanda Anisimova, citată de wtatennis.com.

"Când am venit aici, nu am crezut că va fi posibil să ajung așa departe. E un vis devenit realitate. E a doua mea semifinală la un Grand Slam, dar prima oară nu am apreciat performanța așa cum ar fi trebuit. Abia după aproximativ un an am început să înțeleg pe deplin ce realizasem, ce înseamnă acel rezultat pentru mine.

Abia când jocul nu îți mai merge și ești eliminată mereu în primele tururi înțelegi ce ai realizat. E greu să îți mai găsești motivația în astfel de momente, dar am continuat să muncesc. Din acest motiv sunt atât de fericită să ajung acum în sferturi la Wimbledon", a mai spus sportiva din SUA.

Halep a învins-o pe Badosa în optimi

"Mi-am dorit să fiu aici (n.r. - pe arena centrală) astăzi. Cred că am făcut un meci bun. Badosa joacă foarte bine, este greu să bați. Mi-a plăcut foarte mult să revin pe arena centrală, în fața acestor spectatori nemaipomeniți, care mereu mă susțin. E o plăcere!

Nu m-am gândit că n-am pierdut niciun set. Sunt mulțumită de cum joc în turneu, în fiecare zi e mai bine. De abia aștept următorul meci, sper să joc la fel de bine precum astăzi.

Mi-a lipsit enorm Wimbledon, joc pentru prima dată în ultimii trei ani. A fost minunat să joc, am fost mai emoționată ieri decât astăzi. Arena centrală este extraordinară, încerc să joc cât mai bine aici", a spus Simona Halep, într-un interviu pentru Eurosport.

Ce spun specialiştii despre Halep 

"Nu mă așteptam să câștige atât de repede Simona. Badosa jucase foarte bine până la meciul cu Simona, o vedeam că este într-o dispoziție bună și că are o șansă să joace bine pe arena centrală. Simona a fost prea bună pentru ea astăzi, prea rapidă, foarte agresivă, a dictat punctele.

Badosa n-a găsit niciun mod să o "rănească", nicio fisură în jocul ei. A părut că a fost fără efort victoria Simonei. Badosa are nevoie de timp pentru a-și construi loviturile, iar Simonei i-a convenit acest lucru, a făcut pasul înainte.

În plus, jocul de picioare al Simonei e mult mai bun, se mișcă repede, cu pași mici. Simona i-a luat Paulei din timpul de reacție, a făcut exact ce trebuie", a spus Alex Corretja, la Eurosport.

Şi Mats Wilander, fost lider mondial ATP, a lăudat jocul Simonei Halep. 

"Badosa lovește mingea puternic, iar Simona poate să contraatace și să folosească forța loviturilor venite de la Badosa. Apoi o pune pe Badosa să facă pasul în spate și controlează punctul. În special pe rever, nu se apără la fel de bine Badosa. Cred că are legătură cu tehnica de lovire.

Simona este o jucătoare diferită, e agresivă, anticipează foarte bine. În trecut, se retrăgea pe baseline și juca de acolo. Acum, se duce în față și lovește de pe linia de fund a terenului, reușind lovituri mai puternice.

Cred că Simona Halep e mai bună pe iarbă, în ultimii ani, decât pe zgură", a spus Mats Wilander, citat de Digisport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel