Amânare Brexit. Theresa May, declarație surpriză
Theresa May nu exclude varianta amânănării ieșirii Marii Britanii din UE.
Premierul britanic Theresa May a estimat luni că data ieşirii ţării sale din Uniunea Europeană, prevăzută pentru 29 martie acest an, nu ar trebui să fie amânată, fără însă a exclude complet această posibilitate în faţa deputaţilor britanici care se vor pronunţa marţi asupra 'acordului de divorţ' între Londra şi UE, transmite AFP. Nu cred că data de 29 martie trebuie să fie amânată, a spus May.
Rămâne valabil angajamentul guvernului meu de a părăsi Uniunea Europeană la 29 martie, însă unii au intenţia de a găsi un mijloc să împiedice acest lucru, a adăugat ea. Şefa executivului de la Londra le-a cerut parlamentarilor britanici să mai arunce încă o privire asupra acordului cu UE, într-un ultim efort de a obţine sprijinul legislativului, care va supune la vot documentul marţi seară.
Le spun aşadar membrilor acestei Camere (Comunelor) - indiferent la ce concluzie aţi ajuns până acum, mai aruncaţi încă o privire pe acest acord în următoarele 24 de ore, a spus May. Nu, (acordul) nu este perfect. Şi, da, este un compromis. Eu spun că trebuie să respectăm angajamentul făcut poporului britanic şi să trecem la construirea unui viitor mai luminos pentru ţara noastră prin susţinerea acestui acord mâine, a subliniat şefa guvernului de la Londra în faţa deputaţilor britanici.
Citește și: Brexit, referendum. A apărut o nouă strategie
Brexit fără acord...
Parlamentul britanic a avut trei zile de dezbateri în acest dosar în luna decembrie, înainte ca votul să fie amânat pentru luna ianuarie. Dezbaterea parlamentară a fost reluată pe 9 ianuarie şi se va încheia pe 15 ianuarie la ora 19:00 GMT. Dacă Theresa May pierde votul, parlamentul îi cere să revină în trei zile lucrătoare cu o moţiune care cuprinde următorii paşi, până cel târziu luni, 21 ianuarie. Guvernul britanic a declarat anterior că în cazul în care acordul este respins, atunci Regatul Unit va părăsi UE fără un acord pe 29 martie 2019.
Unii parlamentari au avansat ideea că parlamentul ar putea prelua de la guvern controlul procesului de ieşire a ţării din UE şi să îl predea unui comitet de parlamentari cu experienţă, din întregul spectru politic.
Citește și: Theresa May, poziție din ce în ce mai fragilă în Parlament. Brexitul, amenințat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News