Alina Gorghiu cere mărirea pedepselor pentru cei care propagă bolile contagioase
Vicepreședintele Senatului, Alina Gorghiu și senatorii Laura-Iuliana Scântei și Daniel Fenechiu au inițiat proiectul pentru mărirea pedepselor pentru cei care propagă bolile contagioase.
"Dar este un proiect pentru care aștept semnături de la parlamentarii tuturor partidelor politice!!!
Pentru că trebuie sa actualizam legislația. Este anacronică pedeapsa, dar și actualul text al infracțiunii!
Și, în mod sigur, bărbatul internat la Gerota, care a îmbolnăvit numai până acum peste 52 de persoane, tânăra din Hunedoara, care nu a respecta izolarea, exact asta nu au făcut. Ceea ce a pus însă capac a fost românul care, deși știa că e infectat, s-a urcat într-o aeronavă cu 60 de pasageri, punând în pericol sănătatea și poate chiar viața acestora", scrie senatorul PNL pe Facebook.
"Sunt fapte grave, iar regimul sancționator din România este mult prea blând pentru infracțiunea în discuție, din moment ce nu i-a făcut sa conștientizeze amploarea situației și să aibă o conduită corespunzătoare.
Cu valori sociale precum sănătatea și viața persoanei nu te joci!
Tocmai de aceea, propunerea este drastică și corespunde nevoilor sociale actuale.
PS: Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați transmis observații și mi-ați dat idei!
#covid19 #coronavirus #pedepsemari #art352 #AlinaGorghiu #senatorPNL" a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News