De-a lungul timpului, oamenii de știință au realizat numeroase studii, prin care au demonstrat că există o legătură strânsă între alimentele pe care le consumăm și dispoziția pe care o avem. Aflați care sunt acele alimente care vă îmbunătățesc starea de spirit.[caption id="attachment_228545" align="alignleft" width="284"] sursa: stiri.com[/caption]
În anul 2000, psihiatrul Andrew Stoll, de la Universitatea Harvard (Statele Unite ale Americii) a făcut un studiu, prin care a arătat că acizii grași Omega 3, prezenți în nuci, precum și în alte alimente, au avut un efect antidepresiv, îmbunătățind chiar starea de spirit.
Câțiva ani mai târziu, o altă cercetare de la Școala de Medicină din cadrul Universității din Pittsburgh a demonstrat că oamenii sănătoși, cu un nivel scăzut de Omega 3 în sânge, sunt mult mai susceptibili de a avea idei pesimiste și de a fi deprimați, în comparație cu cei care au niveluri normale de acest tip de acizi grași, în sânge.
În prezent, în urma unui studiu recent, realizat de Asociația Britanică pentru Controlul Agresivității, cercetătorii au dovedit că o dietă bogată în Omega 3 ne permite să gestionăm mai bine situațiile stresante, să nu mai avem o atitudine ostilă față de colegii de serviciu, ajutându-ne să luăm lucrurile cu mai mult calm. Acizii grași Omega 3 sunt singurele ingredient ce au efecte antidepresive.
Tristețea cronică poate fi, de asemenea, atribuită unui nivel scăzut de treonină (un aminoacid detoxifiant), un dezechilibru, despre care oamenii de știință au demonstrat recent că poate fi obținut din consumul de semințe de susan.Semințele de dovleac sunt bogate în zinc, un mineral care, potrivit Academiei Poloneze de Știință, ține în viață neuroni și este necesar pentru a transforma aminoacidul triptofan în serotonină.
Cel de-al patrulea aliment care vă aduce buna dispoziție este șofranul. Acesta a fost, de asemenea, identificat ca fiind un remediu natural pentru depresi, într-un studiu recent de la Universitatea din Teheran, din Iran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News