Data publicării:

Alexandru Rafila: Ministerul Sănătății e foarte puțin funcțional în acest moment

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
 Alexandru Rafila
Alexandru Rafila

Ministerul Sănătății este foarte puțin funcțional în acest moment, a apus, miercuri seară, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Ministerul Sănătății este foarte puțin funcțional în acest moment și lucrul acesta îl resimt inclusiv angajații ministerului, a declarat miercuri, la Antena 3, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Trebuie să îi refacem funcționalitatea, inclusiv structurile care există și care trebuie să fie legate. Am mai fost în Ministerul Sănătății de câteva ori, n-am mai întâlnit până în momentul de față o astfel de situație. Trebuie să găsim o soluție să mobilizăm lumea și să ne gândim la un singur lucru, pentru care am și acceptat să mă duc la acest minister, dacă lucrăm în folosul comunității și reușim să salvăm niște sute, niște mii, sau chiar niște zeci de mii de persoane de la moarte și foarte mulți de la suferință, o să avem succes”, a spus ministrul Alexandru Rafila în cadrul emisiunii lui Răzvan Dumitrescu.

Ministrul Sănătății a mai spus că, în prezent, atmosfera în minister este bună și că încearcă să facă în așa fel încât lumea să vină relaxată la muncă.

VEZI ȘI: Rafila: Certificatul COVID, introdus după trei săptămâni de creștere a cazurilor! Nu știe nimeni când se termină pandemia

 

VEZI ȘI: Rafila spune cum se reface bazinul infectărilor în România

 

 

Bilanț coronavirus, 8 decembrie 2021: 1.279 cazuri noi și 86 de decese

Până astăzi, 8 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.789.539 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.552 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.707.968 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.279 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 35 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 249 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 57.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel