Data publicării:
Alexandru Jula a murit
Cântărețul Alexandru Jula a murit.
De câteva zile s-a vehiculat decesul lui Alexandru Jula, dar în această dimineață medicii au confirmat că acesta s-a stins din viață.
Potrivit unor surse medicale, artistul a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 1,00 şi 2,00. El se afla în stare gravă, respira cu ajutorul aparatelor, avea tensiunea foarte mică şi era extrem de instabil, fiind monitorizat în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Artistul a ajuns luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi, după ce a suferit un accident vascular cerebral.
Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi, Jula a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Galaţi din faţa blocului în care locuia. Cunoscutul cântăreţ de abia se întorsese după o lungă călătorie cu trenul iar oboseala şi-a spus cuvântul.
Cantautorul, care în iulie ar fi împlinit 84 de ani, era îndrăgit pentru cântecele sale romantice.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News