Data publicării:

Alex Morgan, deşi însărcinată, vrea să participe la JO 2020 după ce va naşte

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Alex Morgan, una dintre vedetele echipei de fotbal feminin a Statelor Unite, campioană mondială în această vară în Franţa, şi-a anunţat intenţia de a participa la Jocurile Olimpice la Tokyo din 2020, deşi aşteaptă venirea pe lume a primului său copil în aprilie, cu trei luni înainte de debutul competiţiei, informează AFP.

"Obiectivul meu este de a juca", a declarat jucătoarea care evoluează pe postul de atacant la clubul Orlando Pride.

"Sigur, termenul este foarte scurt, dar dacă voi putea, voi fi acolo pentru a-mi reprezenta ţara", a adăugat campioana mondială din 2015 şi 2019 şi campioana olimpică din 2012.

"Sunt atât de multe femei care au putut reveni în competiţie după ce au născut şi care continuă să aibă familie practicând sportul pe care îl iubesc la cel mai înalt nivel", a justificat Alex Morgan, care a participat la inaugurarea unui teren de fotbal la Gardena, la periferia oraşului Los Angeles.

Alex Morgan a revenit, totodată, asupra procesului intentat de componentele echipei SUA Federaţiei americane de fotbal, reclamând drepturi salariale egale cu ale bărbaţilor. Data procesului a fost fixată pe 5 mai, dar Alex Morgan speră ca afacerea să fie totuşi rezolvată înainte pe cale amiabilă.

Selecţionata feminină a SUA a cucerit titlul mondial anul acesta după ce a învins în finală Olanda cu 2-0.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel