Alex Cicâldău, cerut căpitan la Galatasaray: Este inima echipei
Fotbalistul român Alexandru Cicâldău i-a cucerit definitiv pe cei de la Galatasaray, iar fanii şi specialiştii spun că el ar trebui să fie următorul căpitan al echipei.
Într-un editorial al publicației TRT Spor, se explică faptul că jocul de tranziție al lui Galatasaray a suferit enorm fără fostul fotbalist al Universității Craiova, iar acesta ar fi motivul pentru cara Galatasaray nu ar fi reuşit decât un egal în ultima etapă.
"E drept să spunem că absența lui Cicâldău, care nu a fost în lot din motive medicale, a pierdut meciul. Valoarea mijlocașului român este înțeleasă mai bine atunci când lipsește. Perechea Berkan-Taylan este mai dominantă într-un singur aspect al jocului (n.r. cel defensiv) și a avut dificultăți în a găsi coechipierul potrivit când porneau din apărare spre poarta adversă.
La acest capitol, Cicâldău este cea mai importantă piesă a jocului de tranziție, care probabil este singura strategie a lui Galatasaray în acest sezon. Pe scurt, lui Galatasaray i-a lipsit maestrul de la mijlocul terenului, probabil inima jocului, și nimeni nu a înțeles ce a vrut să joace fără el", a scris publicația din Turcia.
Cicâldău, cerut căpitan
Ugur Meleke, jurnalist la publicația turcă Hurriyet, i-a acordat lui Cicâldău laurii cuveniți pentru evoluția contra lui Marseille din grupele Europa League, 4-2.
"A jucat meciul carierei. Berkan-Taylan (n.r. cei doi mijlocași defensivi), prin dinamismul lor, au întărit pressingul lui Galatasaray și l-au eliberat pe Cicâldău. Românul a jucat, probabil, cel mai bun meci din cariera sa împotriva lui Marseille.
Cu siguranță a dat semne puternice că o va face din nou în viitor. Unul dintre aspectele mele favorite la Cicâldău este stofa de lider. Cred că mijlocașul român este cel mai puternic candidat pentru postul de căpitan după era lui Muslera", a remarcat Meleke, citat de Digisport.
Alex Cicâldău are COVID-19
Galatasaray a anunţat printr-un comunicat remis presei că după testarea pentru COVID-19 jucătorii şi staff-urile tehnic şi administrativ au ieşit negativ, cu o singură excepţie.
Galata nu a pronunţat numele lui Alexandru Cicâldău atunci când a precizat că este un fotbalist pozitiv, însă presa din Turcia a scris că este vorba despre jucătorul român.
Devenit unul dintre cei mai buni oameni din trupa lui Fatih Terim, Cicâldău contractează virusul pentru a doua oară. În noiembrie anul trecut, la Universitatea Craiova, Cicâldău si Bancu lipseau din echipă din cauza aceleiaşi probleme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News