Dispozitivul a fost descoperit într-un pachet depus în fața unei farmacii din piața unde este organizat târgul, a specificat pe Twitter poliția care a ordonat evacuarea unei părți din centrul acestui oraș din estul Germaniei, situat chiar lângă capitala țării.
Coletul suspect a fost descoperit în jurul orei locale 14:30 (13:30 GMT), potrivit unui purtător de cuvânt al poliției citat de postul local RBB24.
Potrivit cotidianului local Märkische Allgemeine, care citează un purtător de cuvânt al poliției, pachetul suspect conținea o cutie metalică, ce a fost deschisă de un angajat al farmaciei, și polițiști specializați în explozibili au fost chemați să examineze coletul.
Alți agenți de poliție desfășurați în piața unde se află Târgul de Crăciun acționează pentru a se asigura că locuitorii clădirilor din apropiere nu își părăsesc locuințele, potrivit ziarului local.
Potrivit DPA, poliția germană declară că a dezamorsat un pachet suspect descoperit la Potsdam și care a condus la evacuarea Târgului de Crăciun din centrul orașului.
Conform poliției germane, citate de EFE, obiectul găsit conținea "material exploziv sau inflamabil".
Târguri de Crăciun au fost deschise săptămâna aceasta pe întreg teritoriul Germaniei pe fundalul unor măsuri de securitate puternice, după atacul jihadist cu un an în urmă, la Berlin, când un camion a intrat în viteză în mulțimea de oameni și a ucis 12 persoane.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă