Data publicării:
ALERTĂ pentru românii care merg în vacanță în Grecia
Autorităţile elene şi-au exprimat luni îngrijorarea după creşterea numărului de noi cazuri de COVID-19 în ţară, în perspectiva deschiderii sezonului turistic peste o săptămână, notează AFP.
'Oricine crede că am scăpat de coronavirus greşeşte', a avertizat ministrul protecţiei cetăţeanului, Nikos Hardalias. 'Trebuie să fim vigilenţi şi să respectăm măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului', a declarat el presei.
Un nou bilanț
Ministrul a anunţat luni 97 de cazuri noi de COVID-19 şi doi morţi de joi până luni. Aproape o treime din cele 97 de cazuri sunt persoane venite din străinătate, potrivit unui comunicat ministerial. Cu începere de la 15 iunie, principalele două aeroporturi ale ţării, Atena şi Salonic (nord), vor fi autorizate să primească vizitatori din circa 30 de ţări, în majoritate din Uniunea Europeană, principalii clienţi ai ţării, marcând deschiderea sezonului turistic. Deschiderea aeroporturilor regionale este prevăzută pentru 1 iulie.
Numărul total al deceselor cauzate de COVID-19 de la începutul pandemiei în ţară, la sfârşitul lui februarie, se ridică la 182, iar numărul cazurilor la 3.049, potrivit ministerului. Printre cele 97 de noi cazuri înregistrate figurează 29 de persoane testate pozitiv în departamentul Xanthi din nord-estul ţării, o regiune lovită deja de coronavirus în aprilie.
Grecia a ridicat treptat măsurile de izolare din data de 4 mai
Ministerul a anunţat reluarea publicării bilanţului cotidian privind situaţie COVID-19 în ţară, suspendată săptămâna trecută după ce au fost mai puţin de cinci cazuri zilnic. Grecia a ridicat treptat măsurile de izolare de la 4 mai, după şase săptămâni de restricţii stricte de circulaţie pasibile de amenzi grele. De două săptămâni barurile şi cafenele s-au redeschis în ţară, dar măsurile de distanţare socială sunt puţin respectate.
La sfârşitul săptămânii trecute, autorităţile au fost nevoite să închidă pentru două luni un bar de pe insula cosmopolită Mykonos, din Arhipelagul Cicladelor, unde măsurile de distanţare socială nu au fost respectate, aplicând o amendă de 20.000 de euro proprietarului, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News