'Vreau să spun clar şi fără echivoc, la nivelul judeţului Giurgiu ALDE nu va constitui niciun fel de alianţă, în nicio localitate cu PSD, nici în municipiul Giurgiu şi nici în altă localitate din judeţul nostru. Personal, la nivel naţional, am lucrat la redactarea protocolului dintre PSD şi ALDE, am făcut parte din comisiile care au negociat acest protocol şi am fost prezent la semnarea lui şi vreau să vă spun foarte clar, din start, că acest protocol prevede că aceste alianţe se vor face acolo unde organizaţiile ALDE şi PSD consideră necesar să constituie o alianţă locală pentru candidaturi comune, în rest sau în general, în toată ţara avem libertatea şi posibilitatea de a candida singuri dacă asta ne dorim şi avem capacitatea electorală', a afirmat Toma Petcu.
El a adăugat că poate au fost 'unii primari PSD în judeţ care s-au bucurat că ALDE va avea candidaţi comuni cu PSD, dar nu se va întâmpla acest lucru'.
De asemenea, Toma Petcu a subliniat că nici cu PNL nu se pune problema vreunei alianţe pre-electorale în judeţ. Totodată, el a menţionat că după alegeri, în funcţie de negocieri, în toate consiliile locale şi în Consiliul Judeţean Giurgiu probabil că 'PSD va fi prima opţiune a ALDE de negociere pentru constituire de majorităţi în consiliile locale şi CJ'.
'Dacă nu vom avea o bună înţelegere şi un parteneriat corect cu aceştia (PSD n.red.), ne vom rezerva dreptul ca după alegeri să avem negocieri şi cu alte partide', a încheiat Toma Petcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor