ALEGERI ÎN RUSIA, duminică: Putin, şapte contracandidaţi şi un mare absent
Duminică, 18 martie, sunt alegeri ]n Risia pentru alegerea preşedintelui ţării, funcţie la care aspiră pentru un nou mandat Vladimir Putin, precum şi alţi şapte candidaţi. Aleksei Navalnîi, principalul opozant al actualului şef al statului, a fost declarat neeligibil.
ALEGERI ÎN RUSIA: Aleksei Navalnîi, marele absent
Cunoscut pentru anchetele sale asupra corupţiei în rândul elitelor, anchete distribuite masiv pe reţelele sociale, acest jurist carismatic a surprins organizând manifestaţii de amploare împotriva puterii ruse, anul trecut. La 41 de ani, el şi-a confirmat astfel statutul de opozant principal faţă de Kremlin, singurul capabil să mobilizeze zeci de mii de persoane împotriva puterii, scrie AFP. Însă alegerile nu vor permite evaluarea popularităţii sale reale la nivelul întregii ţări: candidatura lui a fost respinsă de Comisia Electorală din cauza unei condamnări judiciare pe care el o denunţă ca fiind fabricată.
Aleksei Navalnîi a îndemnat la boicotarea scrutinului, a promis acţiuni de protest şi intenţionează să trimită observatori care să urmărească fraudele din birourile de vot.
ALEGERI ÎN RUSIA: Pavel Grudinin, comunistul milionar
Candidatura surpriză a lui Pavel Grudinin, 57 de ani, a produs ceva emoţii în cadrul Partidului Comunist, reprezentat după prăbuşirea Uniunii Sovietice de Ghennadi Ziuganov. Director arătos al 'Sofhozului Lenin', fermă de fructe ale cărei venituri se cifrează la milioane de dolari, el este cel mai popular dintre concurenţii lui Vladimir Putin, rămânând cu toate acestea mult în urma lui, la circa 7% intenţii de vot.
Deşi critică unele politici ale guvernului şi îl elogiază pe Stalin, el nu-l atacă niciodată personal pe Vladimir Putin, pe care l-a susţinut în trecut. Interesul pe care l-a suscitat i-a atras un val de articole ostile în presa pro-Kremlin şi el denunţă 'presiunile constante' ale autorităţilor.
ALEGERI ÎN RUSIA: Vladimir Jirinovski, scandalagiul populist
Un obişnuit al alegerilor prezidenţiale şi al declaraţiilor răsunătoare, Vladimir Jirinovski, 71 de ani, este candidatul tradiţional al Partidului Liberal Democrat (LDPR), de extremă dreapta. Antiamerican, antiliberal, anticomunist, el este considerat de numeroşi observatori un adevărat fals-opozant al Kremlinului şi este adesea descris drept un clovn în mediile politice ruse. Marginalizat în ultimii ani, Jirinovski nu şi-a pierdut, cu toate acestea, verva de orator. Astfel, el este creditat cu 5,7% din intenţiile de vot.
ALEGERI ÎN RUSIA: Ksenia Sobciak, 'contra tuturor'
Jurnalistă de televiziune apropiată opoziţiei liberale, fosta vedetă de televiziune Ksenia Sobciak, 36 de ani, s-a lansat în cursa electorală cu sloganul 'Contra tuturor'. Există voci care denunţă 'o acţiune pusă la cale' de Kremlin, pentru a face să fie uitată absenţa lui Aleksei Navalnîi, şi care subliniază legăturile dintre Sobciak şi preşedintele rus, care a lucrat cu tatăl ei, Anatoli, la primăria din Sankt Petersburg, în anii 1990. Chiar dacă în sondaje este creditată cu doar puţin peste 1% din intenţiile de vot, candidatura sa a adus totuşi puţină viaţă în nişte alegeri prezidenţiale cu deznodământ ştiut din timp şi a strecurat în mass-media federale critici de o rară virulenţă împotriva Kremlinului.
ALEGERI ÎN RUSIA: Grigori Iavlinski, veteranul liberal
Unul dintre rarii politicieni de orientare liberală cu anumită greutate în Rusia, Grigori Iavlinski, 65 de ani, a fondat partidul 'Iabloko' la scurt timp după destrămarea Uniunii Sovietice. Chiar dacă rămâne o voce critică la adresa lui Vladimir Putin, candidatura sa în alegerile prezidenţiale, a treia, este percepută cu scepticism şi intenţiile de vot în favoarea sa nu depăşesc 1%.
ALEGERI ÎN RUSIA: Boris Titov, omul de afaceri
Reprezentant al oamenilor de afaceri din Rusia, Boris Titov, 57 de ani, s-a lansat în cursa electorală fără iluzii în ceea ce priveşte câştigătorul ei, însă în dorinţa de a-l 'convinge pe Putin să schimbe economia'. Creditat cu 0,4% din intenţiile de vot, el este favorabil mai multor măsuri de relansare economică şi unei normalizări a relaţiilor cu Occidentul.
[citeste si]
ALEGERI ÎN RUSIA: Serghei Baburin, naţionalistul discret
Preşedinte al partidului naţionalist Uniunea Întregului Popor Rus (ROS), Serghei Baburin, 59 de ani, este puţin cunoscut marelui public şi este arareori subiectul unor ştiri în mass-media din Rusia. Fost vicepreşedinte al Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), el susţine că luptă de peste 20 de ani împotriva orientărilor 'neoliberale' ale autorităţilor.
ALEGERI ÎN RUSIA: Maksim Suraikin, schismaticul comunist
Puţini sunt cei care au auzit vorbindu-se de Maksim Suraikin, 39 de ani, înainte ca acesta să se lanseze în cursa electorală. Fost membru al Partidului Comunist, el a rupt-o cu acesta înainte de a fonda, în 2012, Partidul Comuniştilor din Rusia. Importanţa sa politică este minimă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News