Hagi speră ca fostul său coleg de la echipa naţională „să ducă România acolo unde îi este locul".
„Este momentul lui Ionuţ Lupescu. Îl ştim toţi, un om pregătit, un om cu experienţă, un om echilibrat, un om cu personalitate. Şi-a luat această responsabilitate şi va merge să lupte pentru a câştiga alegerile. Noi suntem împăcaţi că există şi o alternativă sportivă la funcţia de preşedinte, că avem şi un om care a jucat fotbal, dar care a lucrat şi în administraţie. În afară de faptul că a fost un coleg de-al nostru, e îndeajuns să spui despre el că a lucrat în administraţia UEFA timp de şase ani. Lupescu e pregătit, atât administrativ, cât şi tehnic, nu sunt dubii din acest punct de vedere. A acumulat experienţă la nivelul cel mai înalt. E important că el a venit să intre în această competiţie şi sperăm ca el să ducă România acolo unde îi e locul", a spus Hagi.
Lupescu pregătit atât administrativ, cât și tehnic
„Eu am participat, particip şi voi participa cu tot ce am mai bun. Îl voi susţine cât voi putea, dar am şi eu cariera mea, drumul meu, pentru că îmi place partea tehnică. Îi doresc să îi meargă totul numai în sus, să devenim iar competitivi", a precizat tehnicianul.
Fostul internaţional Ionuţ Lupescu, care a ocupat până de curând funcţia de director al Comisiei Tehnice a UEFA, şi-a lansat oficial, luni, candidatura la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal programate la 18 aprilie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva