Alegeri europarlamentare 2014: Argumentul lui Zgonea pentru ca oamenii să voteze cu PSD
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Românii trebuie să voteze Alianţa PSD-UNPR-PC la alegerile pentru Parlamentul European deoarece actualul guvern a reuşit să absoarbă de patru ori mai multe fonduri europene pentru investiţii, comparativ cu fostul Executiv, toate aceste resurse financiare fiind importante pentru dezvoltarea comunităţilor locale, a declarat sâmbătă, la Simeria, vicepreşedintele PSD, Valeriu Zgonea.

'În ultimii doi ani de zile am absorbit de patru ori mai multe fonduri europene, ca fostul guvern - cu actualul preşedinte în faţă, în patru ani. Ei au strâns un miliard (de euro, n.r.) în patru ani, noi am strâns patru miliarde în doi ani. Şi pe acest drum, pe acest trend, cu ratingurile pe care le avem de la agenţii (de rating, n.r.) şi care sunt din ce în ce mai bune, putem să generăm o Românie prosperă. Am avut o creştere economică foarte puternică', a afirmat vicepreşedintele PSD.

El a arătat că alegerile pentru Parlamentul European sunt importante pentru România, în condiţiile în care 80% din prevederile legislative sunt adoptate la Bruxelles, iar fondurile europene nerambursabile sunt cele care contribuie la dezvoltarea economiei sau la finanţarea unor proiecte mari de infrastructură din cadrul comunităţilor locale.

VEZI ȘI: Alegeri europarlamentare 2014: Votează online pe DC News

'Data de 25 mai este foarte importantă pentru fiecare român. 80% din legislaţie se stabileşte la Bruxelles. Nu există afacere mică sau mare care să nu fie făcută şi cu fonduri europene - fie modernizată, fie începută de la zero. (...) Nu există român care să locuiască într-o comunitate şi acel primar, din comunitatea respectivă, să nu fi accesat fonduri europene pentru dezvoltare, pentru apă, canalizare, pentru alte proiecte de infrastructură. Nu există şcoală, liceu, spital din România care să nu fie modernizat prin fonduri europene. Pentru noi, accesarea fondurilor europene este extrem de importantă, dacă vrem să creăm, în fiecare casă şi comunitate, România pe care ne-o dorim, şi acesta a fost mesajul dat în numele PSD şi al Alianţei PSD-UNPR-PC', a mai spus Valeriu Zgonea.

VEZI ȘI: Europarlamentare 2014, sondaj INSCOP: PDL și PNL, în cădere liberă. PMP, creștere spectaculoasă

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a vizitat, timp de două zile, mai multe localităţi din judeţul Hunedoara în cadrul campaniei electorale pe care a efectuat-o în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European, dar şi pentru susţinerea candidatului PSD la Camera Deputaţilor în alegerile parţiale pentru Colegiul 3 Haţeg-Ţinutul Pădurenilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel