Data publicării:

Al doilea protest ca mărime din Egipt are loc la Alexandria

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
manifestatii egipt
manifestatii egipt

Câteva zeci de mii de persoane protestează faţă de regimul lui Hosni Mubarak în Alexandria, al doilea oraş ca mărime din Egipt, în această zi denumită "vinerea plecării", relatează AFP.

Reuniţi în faţa moscheii Qaed Ibrahim, în centrul oraşului, manifestanţii, majoritatea susţinători ai Fraţilor Musulmani, strigau: "Jos Mubarak, jos regimul", transmite Mediafax

Membri ai mişcării de opoziţie Kefaya, 6 aprilie şi susţinători ai lauratealui premiului Nobel pentru Pace Mohamed ElBaradei sunt, de asemenea, prezenţi.

Potrivit unui reprezentant al Fraţilor Musulmani, Sobhi Saleh, 25.000 de persoane s-au reunit la Raml, un cartier din Alexandria, şi se pregăteau să se alăture mulţimii, la fel ca şi alte grupuri venite din alte cartiere.

Mişcarea de contestare a făcut apel la o mobilizare generală după rugăciunea de după-amiază pentru ceea ce a numit "vinerea plecării" şi speră să reunească un milion de persoane în ţară, în cea de-a 11-a zi a unei revolte soldate cu cel puţin 300 de morţi şi mii de răniţi, potrivit ONU.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel