Data publicării:

Akebono, o legendă în lumea luptelor sumo, a murit la 54 de ani

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

A murit luptătorul de sumo Akebono.

Akebono, fost pionier al luptelor sumo, născut în SUA, a murit, a anunțat joi familia sa într-un comunicat.

Considerat pe scară largă ca fiind cel care a deschis calea pentru alți luptători străini de sumo, bărbatul de 54 de ani a murit din cauza unei insuficiențe cardiace într-un spital din Japonia.

Născut Chad George Ha'aheo Rowan în Hawaii, Akebono a devenit primul yokozuna non-japonez - mare campion de sumo, cel mai înalt rang în acest sport.

”Cu tristețe anunțăm că Akebono Taro a murit din cauza unei insuficiențe cardiace la începutul acestei luni în timp ce primea îngrijiri la un spital din zona Tokyo”, a precizat familia sa într-un comunicat, citat de CNN.

”El a condus boomul sumo ca al 64-lea yokozuna și a obținut multe realizări, inclusiv câștigarea a 11 campionate”, mai este menționat în comunicat.

Foto: Agerpres

Retragere din lumea sumo în 2001

După ce a devenit Yokozuna în 1993, Akebono a devenit cetățean japonez în 1996. S-a retras din sumo în 2001, înainte de a debuta ca luptător profesionist în cadrul promoției japoneze de arte marțiale mixte K-1 în 2003.

Potrivit Asociației Japoneze de Sumo, Akebono a fost dus de urgență la spital după un meci de lupte în 2017 și de atunci nu se simțea bine.

Într-o postare pe X, Comitetul Olimpic Japonez a reamintit că Akebono ”a efectuat o ceremonie demnă de intrare în ring pentru întreaga lume” la Jocurile Olimpice de iarnă de la Nagano din 1998.

Ambasadorul SUA în Japonia, Rahm Emanuel, a adăugat că Akebono ”a deschis ușa pentru ca și alți luptători străini să găsească succesul în acest sport” și ”a întărit legăturile culturale dintre Statele Unite și patria sa adoptivă”.

Vestea morții lui Akebono a venit în aceeași săptămână în care președintele american Joe Biden îl primește la Washington pe premierul japonez Fumio Kishida.

Mesajul unui fost rival, prieten și coleg

Fostul luptător profesionist de sumo Masaru Hanada, care a concurat sub numele de Wakanohana și a devenit mare campion după Akebono, a reflectat și el asupra dispariției marelui său rival.

”Am fost rugat să comentez vestea decesului lui Akebono. Îmi pare rău, dar nu sunt în stare să vorbesc despre asta din cauza șocului, așa că o voi pune în scris”, a scris Hanada pe site-ul său oficial.

"Un rival, un prieten și un coleg cu care am împărțit multe greutăți și bucurii a plecat dintre noi. Chiar îmi lipsește foarte mult. Vorbeam cu el despre întâlnirea sub un copac în Hawaii cu toți colegii noștri luptători de sumo atunci când vom îmbătrâni. Nu i-am putut îndeplini acea promisiune și sunt foarte trist. Ne vom vedea sub copac în Hawaii. Ne vom vedem acolo", a transmis Hanada.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel